Google+
Home » Administratie » Concurs de proiecte ale celor șase licee din Vaslui, în centrul orașului, pentru marcarea ”Orei Pământului”

Concurs de proiecte ale celor șase licee din Vaslui, în centrul orașului, pentru marcarea ”Orei Pământului”

Cele șase licee din Vaslui vor intra, la fel ca și în anii din urmă, într-un concurs de proiecte ce vor fi prezentate, sâmbătă seara, în centrul municipiului reședință, cu ocazia marcării ”Orei Pământului”. Primăria Vaslui face apel la reprezentanții instituțiilor publice și a firmelor, inclusiv la populație, de a se alătura campaniei derulate la nivel mondial și de a stinge luminile, pe 30 martie, începând cu ora 20.30, pentru cel puțin o oră.

Autoritățile locale din municipiul Vaslui se vor alătura, la acest sfârșit de săptămână, așa cum a făcut-o, de altfel, în fiecare ultimă sâmbătă din martie a ultimilor ani, evenimentului internațional ”Ora Pământului”, care are drept scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

Manifestarea în sine constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Și în acest an, Primăria Vaslui va marca ”Ora Pământului” prin o serie de activități dedicate mediului, menite să sporească nivelul de conștientizare al populației, și nu numai, față de necesitatea economisirii energiei electrice și identificării de surse de energie mai puțin poluante. Invităm reprezentanții instituțiilor publice și agenții economici să ni se alăture demersului nostru și să stingă luminile la sediul instituțiilor sau al firmelor cel puțin o oră”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui, Geanina Tofan.

O contribuție deosebită pentru marcarea ”Orei Pământului” vor avea elevii celor șase licee vasluiene care își vor prezenta proiectele, sâmbătă, începând cu ora 20.30, în Piața Civică din Vaslui, cele mai bune idei fiind premiate de organizatori. Pe durata manifestării, proiectoarele din centrul orașului vor fi oprite timp de oră, interval în care scena pe care vor fi prezentate proiectele va fi luminată cu torțe. (Ionuț PREDA)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: