Home / Sport / Sporting Juniorul Vaslui are șansa de a-și consolida locul doi, calificabil în semifinalele Ligii Elitelor U19

Sporting Juniorul Vaslui are șansa de a-și consolida locul doi, calificabil în semifinalele Ligii Elitelor U19

Sporting Juniorul Vaslui va da piept, sâmbătă, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 2, în cadrul etapei a 13-a din Liga Elitelor U19 la fotbal. Adversara este modestă, clasată pe locul 9, astfel că victoria vasluienilor ar trebui să fie un rezultat firesc pentru elevii pregătiți de Cornel Cracea și Costinel Botez.

Reprezentanta județului nostru ar trebui să se concentreze însă, deoarece SC Viitorul, echipă cu pretenții la calificare, a fost ținută în șah etapa trecută de cei de la Miercurea Ciuc, învingând în extremis, cu 1- 0. Dacă obțin victoria, vasluienii ar putea să își păstreze avansul de două puncte față de ocupanta locului trei, sau chiar să îl mărească la cinci puncte. Cei de la Viitorul au un adevărat test de foc, în compania celor de la ACS Petrosport Ploiești, ocupanta locului patru.

Sportig Juniorul Vaslui ar putea chiar urca pe primul loc, dacă Dinamo Bucureșți nu ar obține toate punctele în deplasarea de la ACS Sport Team București, echipa de pe locul șapte. Menționăm totuși că vasluienii au un meci în plus disputat atât față de Dinamo București, cât și față de Viitorul,

Pe primul loc în Seria de Est a Ligii Elitelor U19 se află Dinamo București, cu 31 de puncte. Completează podiumul Sporting Juniorul Vaslui și FC Viitorul, cu 30, respectiv 28 de puncte. Urmează ACS Petrosport Ploiești și FCSB, cu 24, respectiv 20 de puncte. În etapa semifinală a competiției se vor califica patru echipe, respectiv echipele clasate pe locurile 1 și 2 din cele două serii ale etapei regulare. Au mai rămas de disputat șase etape, iar configurația podiumului încă poate suferi modificări importante, cu 18 puncte puse în joc.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Poftiți la competiția anuală de baschet Streetball, din centrul Bârladului!

de Simona MIHĂILĂ Unul dintre ...

Bârladul a purtat noroc echipei CSM Știința Baia Mare, noua campioană a României la rugby

Finala SuperLigii CEC Bank la ...

Bârladul găzduiește finalele SuperLigii CEC Bank, în premieră. Bârlădenii vor putea urmări meciul de retragere al campionului Ovidiu Tonița

de Mihaela NICULESCU Bârladul va ...

%d blogeri au apreciat: