Home / Sport / Rugbyștii bârlădeni au obținut a doua victorie consecutivă în play-off-ul DNS

Rugbyștii bârlădeni au obținut a doua victorie consecutivă în play-off-ul DNS

Rugby Club (RC) Bârlad este la un pas de calificarea în semifinalele Diviziei Naționale de Seniori (DNS), după ce a ieșit învingătoare și în etapa a doua a play-off-ului.

Dacă în prima etapă a obținut o victorie clară, cu punct bonus ofensiv, de această dată a avut emoții. Bârlădenii s-au impus în deplasare la RC Grivița cu 18 – 15 și ocupă locul trei. În faza următoare se califică primele patru clasate și mai sunt de disputat trei etape.

Liderul CS Năvodari a avut o misiune facilă în fața celor de la Rugby Club Gura Humorului, scor 3 – 61. CS Știința Petroșani a învins-o pe Bucovina Suceava cu 38 – 7.

Rugby Club Bârlad este pe locul trei în DNS, cu nouă puncte. Pe primele două locuri sunt CS Năvodari și CS Știința Petroșani, ambele cu 10 puncte. Bârlădenii ar putea să obțină calificarea matematic încă de etapa viitoare, dacă o vor învinge pe Rugby Club Gura Humorului. Chiar dacă nu se va întâmpla acest lucru, e greu de crezut că aceștia mai pot rata semifinalele. Merg mai departe, în semifinalele competiției, primele patru clasate. RC Grivița are un punct, iar ocupantele locurilor cinci și șase: CSM Bucovina Suceava și Rugby Club Gura Humorului, au 0 puncte. Chiar dacă bârlădenii ar pierde în etapele rămase, e de domeniul fantasticului ca echipele din subsolul clasamentului să poată lega trei victorii. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Poftiți la competiția anuală de baschet Streetball, din centrul Bârladului!

de Simona MIHĂILĂ Unul dintre ...

Bârladul a purtat noroc echipei CSM Știința Baia Mare, noua campioană a României la rugby

Finala SuperLigii CEC Bank la ...

Bârladul găzduiește finalele SuperLigii CEC Bank, în premieră. Bârlădenii vor putea urmări meciul de retragere al campionului Ovidiu Tonița

de Mihaela NICULESCU Bârladul va ...

%d blogeri au apreciat: