Google+
Home » Administratie » Neglijența și neatenția constructorului întârzie inaugurarea sălii de sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad

Neglijența și neatenția constructorului întârzie inaugurarea sălii de sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad

Când va fi dată în exploatare sala de sport din curtea Școlii „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, nimeni nu știe. Deocamdată, firma din Botoșani trebuie să intervină pentru realizarea unor modificări impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), întrucât nu au fost respectate normele în vigoare.

Pentru a repara ce s-a făcut necorespunzător, firma din Botoșani care a executat lucrarea finanțată cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI) a apelat la o firmă din Bârlad. Ieri, muncitorii erau la treabă, pentru a muta hidrantul din locul în care a fost montat, mai departe de construcție, așa cum prevăd normele ISU în vigoare. Ar urma apoi recepția sălii, pentru ca, la final, obiectivul să fie predat Primăriei, care îl va preda școlii. Asta, evident, dacă între timp constructorul a găsit documentele pe care CNI le-a solicitat și nu le-a primit.

Să sperăm că actele respective vor fi găsite și că sala va fi inaugurată cât mai curând. (M.N.)

About Tehno Redactor

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: