Home / Justitie / Un permis de conducere fals și trei infracțiuni

Un permis de conducere fals și trei infracțiuni

Polițiștii de frontieră de la Vama Albița efectuează cercetări cu privire la un cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

V.V., în vârstă de 29 de ani a vrut să treacă frontiera vineri, conducând un ansamblu de vehicule format din microbuz și remorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova. La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, persoana în cauză a prezentat și un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, valabil pentru categoriile „B”, „C”,”D”, „BE”, „CE” și „DE”. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals și că V.V. figurează în bazele de date ale autorităților din Republica Moldova ca fiind posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoriile „B” și „C”.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat permisul de conducere prezentat la control în anul 2015, prin intermediul unui conațional.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv. (G.P)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Iată ce minune: au ieșit polițiștii locali din mașini și s-au apucat de patrulat

Așa da! Polițiștii locali patrulează ...

Sancțiuni aplicate de polițiștii vasluieni în urma campaniei „Alcoolul conduce la tragedii – Povești fără happy-end”

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii ...

Scandalos! Parcul din centrul Bârladului, nerecomandat minorilor. Dar nici adulților

Scene scandaloase! De asta au ...

%d blogeri au apreciat: