Google+
Home » Invatamant » Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad, beneficiară a proiectului „Voluntar în România”

Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad, beneficiară a proiectului „Voluntar în România”

Elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Pârvan” Bârlad sunt beneficiarii proiectului „Voluntar in Romania”, care oferă noi direcții de dezvoltare instituțională pentru școala bârlădeană.

Elevii vor avea parte de schimburi de experiență, îmbunătățirea competențelor lingvistice în limba engleză și derularea de activități nonformale după un format educațional utilizat în Statele Unite ale Americii (SUA).

Proiectul va fi coordonat de Alexandra Gâlcă, profesor în învățământul primar, care a inițiat acest proiect complex împreună cu Global Volunteers Minnesota USA. La întâlnirea oficială au participat Alina Barbu, profesor în învățământ primar, Daniel Ștefănică, directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Pârvan” Bârlad și voluntari sosiți din SUA.

„Marți am semnat protocolul de colaborare cu cei de la Global Volunteers Minnesota USA, ai căror reprezentanți au fost prezenți în școala noastră. Aceștia vor face voluntariat cu elevii noștri de clasă primară, timp de un an. Echipe formate din câțiva voluntari americani vor veni pe rând, din două în două săptămâni, pentru a preda lecții de limbă engleză elevilor noștri. În luna iulie intenționăm să organizăm o tabără internațională de limbă engleză în România, probabil pe Valea Prahovei, unde vor participa elevi români și elevi din Statele Unite. Ar fi foarte frumos dacă am putea trimite si noi elevi din Bârlad în Statele Unite, unde să participe la activități în cadrul cărora să își perfecționeze noțiunile de limbă engleză. Dar asta presupune ca primăria să aloce bani pentru deplasare, întrucât problema vizelor poate fi rezolvată de partea americană implicată în proiect”, a declarat pentru Est News Daniel Ștefănică, directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Pârvan” Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: