Google+
Home » Social » Radiografia satului vasluian, prin obiectivul aparatului de fotografiat. Lansarea albumului, în ajunul Floriilor

Radiografia satului vasluian, prin obiectivul aparatului de fotografiat. Lansarea albumului, în ajunul Floriilor

Un album ce cuprinde sute de fotografii din peisajul rural vasluian va fi lansat, sâmbătă, la Vaslui, în cadrul acțiunilor premergătoare Paștelui organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Intitulat ”Pe cărările timpului. O radiografie fotografică a satului vasluian”, albumul este gândit ca o reprezentare secvențială a satului românesc, fiind rodul muncii unei echipe ”pentru memoria celor de mâine”.

Sala ”Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Vaslui va găzdui, în ajunul Floriilor, începând cu ora 11, lansarea albumului ”Pe cărările timpului. O radiografie fotografică a satului vasluian”. Proiectul a prins contur la finalul unui proiect ambițios, pe care Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui l-a propus unui grup de fotografi locali, acela de a salva, prin imagine, ipostaze din satul vasluian, aflat pe o firavă linie de demarcație între două lumi: trecutul cu ritmul și rânduielile sale și prezentul aducător de noutate și, totodată, de confuzie în felul în care țăranul percepe lumea nouă și schimbările pe care aceasta le impune.
Derulat pe parcursul anilor 2017-2018, proiectul a însumat opt ateliere și tot atâtea deplasări în teren, în Podișul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei și Dealurile Fălciului, zone ce desenează harta vechilor ținuturi Vaslui, Tutova și Fălciu, cele care, după împărțirea teritorial-administrativă din 1968, au alcătuit actualul județ Vaslui.
”Am apreciat încă de la început acest proiect. O dată pentru că instituțiile de profil, angajate în cercetarea ruralului pe diverse paliere (etnologie, statistică, sociologie), nu mai pot (din cauze financiare) sau nu mai știu (din comoditate) să încurajeze și să susțină munca adevărată, de teren, atât de utilă pentru o imagine realistă și coerentă asupra acestui spațiu identitar atât de abandonat. Iar Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui face acest lucru cu asupră de măsură și n-o să obosesc să repet asta de fiecare dată. Apoi, pentru că proiectul în sine a fost o cale cu dublu sens de a sonda satul vasluian (în mic)/satul românesc (în mare) – prin ochii fotografilor, dar în scopurile riguros stabilite de etnografi. A rezultat astfel o arhivă de fotografii-document, ce suprind lumea satului la apus de timp, dar la răscruce de timpuri. O radiografie utilă și relevantă și pentru efemerul „azi”, și, mai ales, pentru eternul „mâine””, susține Otilia Bălinișteanu, recenzorul albumului fotografic.


Gândit și din perspectiva Anului Centenar, albumul surprinde o selecție de fotografii care vorbește, în primul capitol, despre ”Memoria Marelui Război”, în condițiile în care linia frontului, precum și efectivele armatei române au fost concentrate în satele vasluiene, în perioada de pregătire, iar urme au rămas peste tot, precum cruci, troițe, monumente funerare, fotografii îngălbenite, mărturii ale bătrânilor.
Cel de-al doilea capitol e o poveste iconică despre universul rural vasluian, așa cum l-au văzut fotografii, adică frust, nefardat, uneori brutal.

”Căci în acest album satul nu e pus „să șadă la poză”, ci „respiră” viu, în toate fațetele sale – cuviincios duminica, la biserică, bucuros să păstreze lada de zestre a bunicilor, iscusit în meșteșugurile cele vechi, murdar când vine de la câmp, înnoroiat la vreme de ploaie, sărăcăcios în căsuțele de paiantă, îngrijorat când e secetă, splendid în geografia cu care a fost hărăzit, cu bătătura plină de mocirlă, dar cu antena parabolică pe acoperiș, cu copii fără prea multe șanse, dar atât de fericiți în libertatea pe care le-o dă ulița nesfârșită”, subliniază recenzorul albumului. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: