Google+
Home » Sport » Luptă mare pentru ultimul loc de pe podiumul Liga a IV-a de fotbal Vaslui

Luptă mare pentru ultimul loc de pe podiumul Liga a IV-a de fotbal Vaslui

Cu cinci etape înainte de terminarea sezonului regulat CSM FC Vaslui și AS Hușana Huși domină autoritar Liga a IV-a de fotbal Vaslui, atât prin avansul de cinci puncte fața de ocupanta locului trei, cât și modul în care l-au obținut. Galben – verzii au marcat de 75 de ori și au primit doar nouă goluri, în timp ce hușenii au dat 58 de goluri și au primit doar opt. Lupta pentru locul trei rămâne însă în continuare deschisă, mai multe echipe emițând pe bună dreptate pretenții pentru celălalt loc care oferă un avantaj demn de luat în seamă în play-off.

La finalul sezonului regulat prima clasată nu primește automat titlul de campioană, însă beneficiază în play-off de cel mai slab adversar posibil, ocupanta locului opt. Locul doi este și el cam la fel de bun, deoarece va duce la o confruntare cu ocupanta locului șapte. Diferența dintre clasarea pe locul trei și patru este în schimb foarte importantă, deoarece echipa care termină ultima pe podium va da piept cu ocupanta locului șase, într-o dispută în care pornește ca favorită. În cealaltă partidă din play-off se vor lupta pentru calificarea în semifinale ocupantelor locurilor patru și cinci, în cea mai echilibrată dispută din această fază a competiției.

Ramâne de văzut dacă Racova Pușcași va reuși să obțină toate punctele duminică în fața unui adversar extrem de incomod, FC Rapid Brodoc. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat etapa trecută lucrurile nu arată deloc bine pentru ocupanta locului trei, care a reușit doar o remiză în deplasare la Sporting Bârlad, scor 1 – 1. FC Rapid Brodoc a defilat în schimb, în fața unui adversar de calibru, Atletic Club Bârlad, scor 8 – 3. Atât bârlădenii, cât și Flacăra Muntenii de Sus așteaptă un pas greșit al celor din Pușcași, care dacă vor pierde vor pica probabil pe patru. Între ocupanta locul trei și următoarele două clasate sunt doar trei puncte și Racova Pușcași are golaverajul mai slab decât ambele.

Un alt duel interesant este cel dintre AS Hușana Huși și FC Vulturești, ocupanta locului șase. Hușenii s-au impus în extremis în tur, scor 2 – 1, după 1 – 1 la pauză. Hușenii au defilat etapa trecută, scor 10 – 1 cu Vitis Șuletea. FC Vulturești a cedat surprinzător însă în fața celor de la FC Gârceni, scor 1 – 2. O înfrângere a hușenilor este un scenariu destul de plauzibil și rezultatul va depinde în mare măsură de forma de moment a jucătorilor și cât de inspirați sunt aceștia la finalizare. Liderul CSM FC Vaslui are în schimb parte de un adversar facil, Vitis Șuletea și e favorită certă la victorie, lucru care ar putea duce la distanțarea în fruntea clasamentului. Flacăra Muntenii de Sus va da piept cu Sporting Bârlad, ocupanta locului 10. Atletic Club Bârlad va avea o misiune mult mai grea, în compania celor de la FC Gârceni. ACS Moara Domnească și Juventus Fălciu se vor înfrunta într-un meci cu miză pentru evitarea retrogradării, o remiză fiind un rezultat nefavorabil ambelor.

Pe primul loc în Liga a IV-a este CSM FC Vaslui, cu 40 de puncte. Pe locurile doi și trei se află Hușana Huși și Racova Pușcași, cu 40, respectiv 35 de puncte. Urmează Flacăra Muntenii de Sus și Atletic Club Bârlad, ambele cu 32 de puncte. FC Vulturești e pe șase, cu 27 de puncte. Pe locul șapte se clasează FC 2007 Gârceni, cu 24 puncte. Urmează FC Rapid Brodoc și Vitis Șuletea, cu 23, respectiv 17 puncte. Cu șanse mici de a evita play-out-ul și lupta pentru evitarea retrogradării sunt Sporting Bârlad, cu 12 puncte, ACS Moara Domnească și Juventus Fălciu, cu 6, respectiv 5 puncte. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: