Google+
Home » Social » Vasluienii care vor să-și schimbe mașina pot primi 6.500 lei și un ecobonus din partea statului

Vasluienii care vor să-și schimbe mașina pot primi 6.500 lei și un ecobonus din partea statului

Undă verde la depus cereri de înscriere în Programul Rabla Clasic și Rabla Plus. În acest an, Ministerul Mediului oferă aproximativ 35.000 de prime de casare, în valoare de 6.500 lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei sau de 1.700 lei, pentru autovehicule noi, echipate cu sisteme de propulsie mixt sau hibrid.

Proprietarii de autoturisme vechi din județul Vaslui au ocazia să-și vadă visul cu ochii꞉ își pot schimba mașina cu una nouă, mai performantă, prin Programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Ajunse la cea de a 15 – a, respectiv a 4 – a ediție, cele două programe derulate de Ministerul Mediului prin Administrația Fondului pentru Mediu au un buget alocat de 413 milioane lei.

Vasluienii interesați trebuie să meargă la producătorii validați pentru a îndeplini formalitățile de înscriere pentru și a-și achiziționa un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. Și persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu.

Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei și se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km. La prima de casare se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.000 lei, care se acordă la achiziționarea unui autovehicul echipat cu sistem de propulsie ce generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcționare mixt, și/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziționarea unui autovehicul echipat cu sistem de propulsie hibrid. Dacă întrunesc ambele condiții, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare.

Peste 550.000 de autovehicule vechi, poluante, au fost casate până acum la nivel național, și au fost achiziționate peste 300.000 de mașini noi, care poluează mai puțin, prin Programul Rabla Clasic.

În ceea ce privește Programul Rabla Plus, în anul 2016, programul a demarat cu 150 de unități vândute, în 2017 a fost reconfigurat, prin acordarea celui mare eco-voucher din Europa pentru astfel de mașini, în valoare de 10.000 de euro, iar în 2018, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere.

Pentru a încuraja achiziția vehiculelor electrice, Administrația Fondului pentru Mediu finanțează cu 90 de milioane de lei achiziția și instalarea de stații de încărcare performante în municipiile reședință de județ.

Reamintim că, în 2017, județul Vaslui se afla pe locul al 17- lea din 42 în clasamentul național al județelor în funcție de ponderea autoturismelor vechi în parcul de mașini, ierarhizare care includea și municipiul București. Veniturile mici și cheltuielile mari cu utilitățile și aprovizionarea curentă îi determină pe majoritatea celor care doresc să-și achiziționeze o mașină să se orienteze către modele mai vechi, care costă mai puțin, dar tot dau beste cap bugetul familiei. (Mara GRIGORIU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: