Home / Invatamant / Vasluienii și-ar putea lua liber de la serviciu în zilele în care cursurile școlare sunt suspendate din cauza vremii

Vasluienii și-ar putea lua liber de la serviciu în zilele în care cursurile școlare sunt suspendate din cauza vremii

Vasluienii și-ar putea lua liber de la serviciu în zilele în care unitățile de învățământ se închid, ca urmare a unor fenomene meteo nefavorabile, sau din cauza unor situații extreme decretate de autorități.

Așa vor senatorii, care au inițiat un proiect de lege în acest sens. Dacă proiectul va fi votat și de deputați, doar unul dintre părinți, indiferent dacă lucrează la stat sau în mediul privat, se va putea învoi de la serviciu pentru a sta acasă cu copilul. Condiția este ca acesta să nu fie mai mare de 12 ani sau să fie încadrat în categoria persoanelor cu dizabilități. În cazurile de familii monoparentale, dreptul se acordă părintelui care este tutorele legal al copilului.

Parlamentarii care au semnat proiectul de lege susțin că părinții au probleme la locurile de muncă atunci când se confruntă, de la o zi la alta, cu o astfel de situație, în care află că școala va fi închisă temporar.

Zilele libere se acordă pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, respectiv a părintelui unic. Declarația va fi depusă la angajator, indemnizația pentru fiecare zi fiind plătită din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli, în sumă egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

În cazul în care, în urma unor verificări, se constată că ambii părinți au solicitat simultan zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi. (Paul ALEXA)

About Simona Vasile

x

Check Also

Vacanțe în extrasezon, reduse cu până la 70%, pentru vasluienii care aleg “Litoralul pentru toți”

Cei care nu au ajuns ...

Cartierul Complex Școlar rămâne fără apă potabilă

Astăzi, în cartierul bârlădean Complex ...

Bătrân din Vaslui, lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni din zona Școlii nr. 9

Un barbat in varsta de ...

%d blogeri au apreciat: