Home / Social / Crescătorii de ovine din județ pot solicita locuri temporare pentru sacrificarea mieilor. Iată când și la ce ore vor funcționa acestea!

Crescătorii de ovine din județ pot solicita locuri temporare pentru sacrificarea mieilor. Iată când și la ce ore vor funcționa acestea!

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis Ministerului Agriculturii o serie de clarificări cu privire la oportunitatea organizării unor locuri temporare, special amenajate pentru sacrificarea mieilor.

Astfel, primăriile/prefectura pot solicita în scris DSVSA Vaslui organizarea unor asemenea locuri, unde crescătorii de ovine să poată sacrifica mieii. Decizia privind organizarea activității în aceste locuri revine DSVSA Vaslui, care va urmări respectarea condițiilor generale și specifice de igienă și bunăstare a animalelor.

În luarea unei decizii, DSVSA va avea în vedere următoarele aspecte: existența unei distanțe mari față de cel mai apropiat abator autorizat sanitar-veterinar; sacrificarea unui număr mai mare de miei în această perioadă, care depășește capacitatea proiectată a abatorului, în cazul în care există în zonă; asigurarea la nivel local a unui număr suficient de personal sanitar-veterinar permanent care să realizeze controlul și care să poată dispune măsuri în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale.

Funcționarea locurilor temporare de sacrificare va fi permisă numai în perioada 15 – 28 aprilie 2019, în intervalul orar 7.00-17.00. Ținând cont de perioada scurtă de funcționare a acestora, am informat crescătorii de ovine din județul Vaslui ca, în funcție de necesitățile identificate, să abordeze autoritățile locale care pot iniția toate demersurile necesare către DSVSA Vaslui”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Vacanțe în extrasezon, reduse cu până la 70%, pentru vasluienii care aleg “Litoralul pentru toți”

Cei care nu au ajuns ...

Cartierul Complex Școlar rămâne fără apă potabilă

Astăzi, în cartierul bârlădean Complex ...

Bătrân din Vaslui, lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni din zona Școlii nr. 9

Un barbat in varsta de ...

%d blogeri au apreciat: