Google+
Home » Administratie » A fost dat startul proiectului de apă și canalizare din municipiul Vaslui, în valoare de 74 milioane lei!

A fost dat startul proiectului de apă și canalizare din municipiul Vaslui, în valoare de 74 milioane lei!

de Dănuț CIOBANU

Proiectul de apă și canalizare finanțat cu fonduri de la Uniunea Europeană a demarat în municipiul Vaslui, pe 18 aprilie 2019. Lucrările au început în suburbia Brodoc și urmează ca în perioada următoare să se extindă în tot orașul. Investițiile se ridică la 74 milioane de lei. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 20 de luni, urmând ca proiectul să fie terminat în anul 2020.

În data de 18 aprilie 2019, SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara a început lucrările din cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești – județul Vaslui”. Investiția a demarat în suburbia Brodoc, iar Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a fost prezent în zonă pentru a discuta cu reprezentanții constructorului.

„Acest proiect este o primă etapă a modernizării serviciilor de apă și canal pentru orașul nostru. Etapa a doua vizează instalarea unor stații de pompare care vor rezolva câteva magistrale de alimentare cu apă. O a treia etapă privește dezvoltarea sistemului de apă și canal în zonele unde aceste proiecte nu ajung. Drumul este creionat, iar în patru – cinci ani, orașul nostru și suburbiile Bahnari, Viișoara, Bustea, Paiu vor avea în totalitate apă și canal”, a spus Vasile Pavăl.

În cursul lunii septembrie 2018, în Sala de Consiliu a Primăriei Vaslui, a avut loc conferința de presă organizată cu prilejul semnării contractului de execuție lucrări «Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Vaslui». Proiectul face parte din marele program de apă și canal «Fazarea proiectului de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești din județul Vaslui». Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

La nivelul municipiului Vaslui, lucrările constau în extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă pe o lungime de 65 kilometri și extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare pe 72 kilometri. Pe lângă orașul Vaslui, lucrările la sistemul de apă și canal vizează și suburbiile Moara Greci, Viișoara, Rediu și Brodoc. În total, investițiile se ridică la suma de 74 milioane de lei fără TVA. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 20 de luni, urmând ca proiectul să fie terminat în anul 2020.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: