Google+
Home » Justitie » Campanie de prevenire a criminalității în mediul rural

Campanie de prevenire a criminalității în mediul rural

În perioada 15 – 19 aprilie polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au colaborat cu polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Perieni, Laza și Muntenii de Sus, în scopul derulării de activități preventive.

Astfel, aceștia au desfășurat activități prin care cetățenii din mediul rural să conștientizeze importanța prevenirii furturilor, înșelăciunilor, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor. Cetățenii au fost informați cu privire la măsurile de protecție pe care fiecare persoană trebuie să le cunoască și să le adopte pentru a spori siguranța propriei familii și comunități.

Totodată, polițiștii au realizat activități de tip „door to door” pentru informarea persoanelor care locuiesc singure sau în zone izolate. Explicațiile au fost însoțite de materiale informativ-preventive (pliante, broșuri, cu recomandări destinate autoprotecției. Afișele campaniei au fost expuse la sediile posturilor de poliție și a unităților de învățământ. La activități au participat peste 200 de persoane. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: