Google+
Home » Invatamant » Două eleve, din Bârlad și Vaslui, pe podiumul Concursului Național de Oratorie „Demostene”

Două eleve, din Bârlad și Vaslui, pe podiumul Concursului Național de Oratorie „Demostene”

de Mihaela NICULESCU

Jos pălăria! Două eleve din județul Vaslui au reușit să ocupe locurile II și III la concursul național de oratorie „Demostene”. Denisa Borza, din Vaslui, și Ioana Forcaș, din Bârlad, sunt două din cele trei fericite câștigătoare ale acestui concurs special și foarte greu, organizat de Clubul „Rotary” Ploiești.

Denisa Borza, elevă în clasa a X-a la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, a uimit juriul prin prestația ei cu totul specială. A trebuit să susțină un discurs argumentat cu tema „Dacă ar trebui să ne ținem dușmanii aproape” și a reușit să impresioneze evaluatorii tocmai prin faptul că a considerat iubirea ca fiind calea izbăvitoare.

Ioana Forcaș, elevă în clasa a X-a la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, a obținut premiul III, o performanță cu care se mândrește, pentru că nu se aștepta, având în vedere concurența din acest an, să ocupe un loc pe podium.

„A fost o surpriză extraordinară să fiu premiată, să fiu a treia concurentă din cei 15, câți au participat la acest concurs. Tema discursului de trei minute pe care a trebuit să-l susțin după alte trei minute de gândire a fost legată de „ce e bine să urmăm, inima sau rațiunea?”. Am reușit să mă concentrez destul de bine, poate și pentru că am fost a doua concurentă, ordinea de intrare în concurs făcându-se în funcție de localitatea de domiciliu. Consider că juriul a fost obiectiv și premiile au fost acordate pe merit. O felicit pe Denisa, care este de loc tot din Bârlad, chiar dacă acum locuiește la Vaslui. Mă bucur că din trei premii, două au ajuns în județul Vaslui, premiul I fiind câștigat de o elevă din Timișoara”, a declarat pentru Est News, Ioana Forcaș, cea care a progresat foarte mult față de anul trecut, când nu a reușit să urce pe podium.

Denisa și Ioana sunt două tinere cu care România se poate mândri oricând și care ne dau speranța că putem scăpa de discursurile lipsite de formă și mai ales de conținut, rostite de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel. Bravo lor!

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: