Google+
Home » Administratie » Ca în fiecare an, Grădina Zoologică din Bârlad va fi deschisă de Paște și de 1 Mai. Iată ce noutăți îi așteaptă pe vizitatori!

Ca în fiecare an, Grădina Zoologică din Bârlad va fi deschisă de Paște și de 1 Mai. Iată ce noutăți îi așteaptă pe vizitatori!

Ca în fiecare an, bârlădenii care vor dori să viziteze Grădina Zoologică din localitate în zilele de Paște și de 1 Mai, vor găsi porțile deschise. Biroul de presă al Primăriei Bârlad a anunțat că în perioada 26 aprilie – 1 Mai, Grădina Zoologică și va aștepta vizitatorii între orele 10.00 și 19.00 (programul obișnuit).

Precizarea a venit în contextul în care mai mulți cetățeni ai urbei și-au exprimat, pe rețelele de socializare, interesul pentru programul de funcționare al acestui serviciu în timpul mini-vacanței.

”Nu a existat niciun an în care Grădina Zoologică să fie închisă de Paște și de 1 Mai, așa că nici anul acesta nu puteam face excepție, deși este un efort mai mare din partea personalului angajat aici. Între cele două sărbători nu există nicio zi de repaos, va fi mai dificil pentru salariații care nu se vor bucura de niciuna dintre ele, dar … asta este, nu avem încotro”, a declarat, pentru Est News, Adrian Cărăbăț, directorul Grădinii Zoologice Bârlad.

Între Paștele de anul trecut și cel de anul acesta, la Zoo Bârlad au apărut noutăți, așa că vizitatorii care nu au mai fost de anul trecut, vor putea admira în plus acvariul, într-o nouă amenajare, precum și o familie de maimuțe achiziționată în decembrie.

”De asemenea, au apărut puișori la Zebu, au apărut și puișori la zimbri, au început să se reproducă berbecii cu coamă. Vizitatorii vor avea ce să vadă”, a mai precizat Adrian Cărăbăț.

Acvariul este și el o noutate, fiind singurul acvariu plantat existent în grădinile zoologice din România. Echipa de acvariști care a lucrat timp de cinci luni la amenajarea acestuia a reușit performanța de a reproduce aproape identic mediul natural în care trăiesc speciile de pești exotici, creându-le vizitatorilor impresia că explorează adâncul fluviului Amazon.

Acvariul, unde viețuiesc 23 de specii de pești, impresionează în primul rând prin decorul din spatele peștilor, fiecare bazin din cele opt având tema lui. Fiecare dintre acestea redă un segment al unei părți din biotopul amazonian. Ambientul creat este punctul forte.Plantele au fost achiziționate din Olanda, Australia și Danemarca, sticla din Olanda, dar au fost cumpărate și cele mai bune filtre și butelii de bioxid de carbon, necesare creșterii plantelor.

Costurile biletelor de intrare sunt de 4 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii și grupuri organizate. (Simona MIHĂILĂ)

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: