Home / Administratie / Primăria Băcești recepționează un drum asfaltat prin PNDL 2

Primăria Băcești recepționează un drum asfaltat prin PNDL 2

Primăria Băcești recepționează, în cursul săptămânii viitoare, un drum comunal care a fost asfaltat pe o lungime de 5,6 kilometri, proiectul fiind finanțat prin PNDL 2.

Comuna Băcești a obținut finanțare prin PNDL 2 pentru cinci proiecte, care valorează, în total, 16 milioane de lei.

“Pe lângă drumul comunal modernizat, un alt proiect vizează reabilitarea Școlii Gimnaziale din Băcești. Printr-un alt proiect se va extinde o aducțiune de apă în satul Vovrești, iar în satul Băbușa va fi construit un pod. Ultimul proiect privește construcția unui dispensar, pentru care a fost emis ordinul de începere al lucrărilor. Noi mai avem în lucru și două proiecte finanțate prin PNDL 1, pe care ne dorim să le finalizăm în cursul acestui an”, a spus Horațiu Cărăușu, primarul comunei.

Județul Vaslui are finanțate 251 proiecte prin PNDL 2, care au o valoare totală de 860 milioane lei.

Investițiile privesc reabilitarea de drumuri județene și comunale, construirea de dispensare, dezvoltarea rețelelor de iluminat public, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, reabilitare școli, construirea de creșe și grădinițe.

Printre comunele care primesc cei mai mulți bani pentru reabilitarea infrastructurii rutiere se numără, Bogdana (7,1 milioane lei), Blăgești (6,6 milioane lei), Ciocani (6,3 milioane lei), Albești (6 milioane lei).

Și Consiliul Județean (CJ) Vaslui are finanțări aprobate pentru 17 proiecte de reabilitare a drumurilor județene și a unor instituții de învățământ. Cea mai mare finanțare, în valoare de 33,5 milioane lei, vizează reabilitarea mai multor drumuri județene pe direcția Băcani – Coroiești – Bogdănița. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

CJ Vaslui achită datorii de 1,9 milioane lei ale Spitalului Județean de Urgență

de Dănuț CIOBANU Spitalul Județean ...

Municipiul Vaslui, gazda unui nou festival, cel al ”Zilelor teatrului tânăr”

Municipiul Vaslui va fi, la ...

Nouă comune vor primi 1,7 milioane de lei din fondul de rezervă al CJ Vaslui

de Dănuț CIOBANU CJ Vaslui ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: