Home / Social / 40 de persoane evacuate dintr-un bloc din Huși din cauza unui incendiu. Un bărbat nevăzător a ajuns la spital

40 de persoane evacuate dintr-un bloc din Huși din cauza unui incendiu. Un bărbat nevăzător a ajuns la spital

40 de locatari ai unui bloc din municipiul Huși, printre care și patru copii, o persoană nevăzătoare și una imobilizată la pat, au fost evacuați, joi după-amiază, în urma unui incendiu care a cuprins boxa unui locatar. Bărbatul orb, care a suferit o intoxicație cu monoxid de carbon, a primit îngrijiri medicale de la un echipaj medical al unei ambulanțe, ulterior fiind transportat la spitalul din localitate.

Panică în zona blocului Recon din municipiul Huși din cauza degajărilor mari de fum rezultate în urma unui incendiu care a cuprins lucrurile unei boxe de la parterul imobilului. Nu mai puțin de 40 de locatari, printre care și patru copii, au ieșit afară din apartamente sau au fost evacuate de pompieri pentru a evita intoxicarea acestora cu monoxid de carbon din cauza degajărilor mari de fum de la hainele, plasticul și lemnele care au luat foc de la un fierăstrău electric cu care un locatar a tăiat țevile care-i treceau prin boxă. Printre persoanele scoase afară s-au aflat inclusiv un bărbat nevăzător și unul imobilizat la pat.

Din toate persoanele evacuate sau care au ieșit singure până la sosirea pompierilor, doar bărbatul nevăzător a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon de la fumul inhalat. Ulterior, persoana în cauză a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Huși”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu.

Deși intervenția pompierilor nu a fost una de lungă durată, persoanele evacuate au putut reveni în apartamente după mai bine de o oră și jumătate, abia după ce s-a înlăturat pericolul intoxicării cu monoxid de carbon. (Ionuț PREDA)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Asistenta din Vaslui bătută crunt de soț este, în continuare, în stare critică la Iași

Femeia de 43 de ani ...

CJ Vaslui va aproba prețul cerealelor pentru evaluarea arendei în 2020

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va ...

Municipiul Vaslui s-a umplut de culoare, după pornirea iluminatului festiv

Iluminatul festiv specific sărbătorilor de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: