Google+
Home » Sport » Start la cea de-a IX-a ediție a Cupei Naționale la Gimnastică „Andreea Răducan”

Start la cea de-a IX-a ediție a Cupei Naționale la Gimnastică „Andreea Răducan”

de Mihaela NICULESCU

Andreea Răducan a revenit și în acest an acasă, la Bârlad, la început de mai, pentru a se ocupa de organizarea celei de-a IX-a ediții a Cupei Naționale la Gimnastică ce-i poartă numele.

Cu toate că este din nou însărcinată, Andreea Răducan arată foarte bine, iar băiețelul din burtică îi dă putere să fie la fel de activă ca și până acum. Și-ar fi dorit ca această nouă ediție a concursului de gimnastică să se desfășoare în condiții mult mai bune, atât pentru gimnaste cât și pentru părinții acestora, adică la sala de sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici”, dar, din păcate, acest lucru nu a fost posibil pentru că nu s-a făcut încă recepția obiectivului. Andreea Răducan s-a declarat mulțumită de felul în care arată singura sală de sport școlară cu tribune din Bârlad, dar nici ea nici autoritățile nu și-au asumat riscurile organizării evenimentului sportiv în noua sală.

Ca de obicei, înaintea competiției inițiate de Andreea, aceasta a susținut o conferință de presă la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”, a cărui sală de sport va găzdui și de această dată concursul.

„Mă bucur că mă aflu din nou acasă, unde de nouă ani vin cu plăcere pentru a fi alături de gimnaste la această competiție importantă la care participă tot mai multe cluburi din țară. Vin pentru gimnastele și antrenorii de la CSS Bârlad, dar și pentru acest oraș căruia îi datorez enorm, pentru că de aici am pornit cu mulți ani în urmă pe acest drum al gimnasticii. E datoria mea morală să ajut oamenii de aici. Gimnastica este un sport dur, dar foarte frumos. Pe mine m-a ajutat în viață, m-a învățat să iau cele mai bune decizii. Eu cred că gimnastele din țară vin la acest concurs nu doar pentru competiție, ci și pentru a dobândi anumite calități, care le vor fi de folos mai târziu”, a declarat Andreea Răducan.

La conferința de presă, alături de campioana noastră, a participat și Ioan Harnagea, directorul CSS Bârlad, precum și antrenoarea de gimnastică Ana-Maria Iordache. Aceasta a oferit câteva detalii tehnice referitoare la desfășurarea evenimentului sportiv.

„Și-au anunțat participarea la concurs 53 de sportive la nivel I (9 ani) și 57 de sportive la nivel II (10 ani). Vor evolua peste 100 de sportive, de la 12 cluburi din țară. Vor veni gimnaste de la Arad, Cluj, Sibiu, Ploiești, București, Constanța, Focșani, Onești, Bacău și Bârlad. CSS Bârlad va fi reprezentat de patru gimnaste la nivel I – Florina Trică, Anastasia Dumitrașcu, Ana Necula și Ariana Olaru, Daria Bâgu (8 ani) evoluând în afara concursului. La nivelul II (10 ani) vor evolua Andra Donose, Amalia Balan și Beatrice Irimescu. Sâmbătă, va avea loc concursul pentru gimnastele de nivel II, premierea fiind programată pentru ora 15.30. Duminică, va fi rândul gimnastelor de nivel I, premierea având loc la ora 15”, a precizat Ana-Maria Iordache.

Cupa „Andreea Răducan” la Gimnastică, ce se va desfășura în perioada 4-5 mai, este organizată de Andreea Răducan în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Bârlad și beneficiază de sprijinul Direcției pentru Sport a Județului Vaslui, al Asociației pentru Gimnastică Vaslui, al Inspectoratului Școlar Vaslui, precum și al Federației Române de Gimnastică. Andreea Răducan a reușit și de această dată să atragă sponsori, din păcate nu dintre cei locali, printre aceștia aflându-se Fundația Olimpică Română, dar și companii private, unele recunoscute în plan național, care vor asigura deplasarea și premiile oferite sportivelor.

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: