Home / Social / “Salvați Copiii” Vaslui a derulat în județ programe de peste un million de euro

“Salvați Copiii” Vaslui a derulat în județ programe de peste un million de euro

de Dănuț CIOBANU

Organizația “Salvați Copii” – Filiala Vaslui va derula și în acest an o activitate susținută la nivelul județului. Organizația funcționează începând din anul 1990, perioadă în care a investit peste un million de euro în programe adresate copiilor. În acest an, vor avea prioritate proiectele privind reducerea mortalității infantile și a abandonului școlar.

Organizația «Salvați Copiii» Vaslui va continua în 2019 programul de dotare a maternităților din județ cu echipamente medicale în vederea prevenirii mortalității infantile. Până în prezent, au fost aduse la maternitățile din Vaslui și Bârlad incubatoare în valoare de 68.000 de euro. Programul «Fiecare copil contează» va continua în anul 2019 în maternitățile din Bârlad și Huși.

Un alt program pe care organizația îl va continua se adresează comunităților defavorizate cu populația romă. Grupul țintă al programului este format din tinerele mame, cărora li se asigură consiliere și acces la asistență medicală prin intermediul medicului de familie.

Vasile Mariciuc, președintele «Salvați Copiii» Vaslui, a spus că în urma derulării programului în localitățile Băcești, Fâstâci, Dumești și Dragomirești nu a mai fost înregistrat niciun caz de mortalitate infantilă.

Potrivit datelor statistice de la nivelul județului, în anul 2018, la un număr de 3.695 născuți vii s-au înregistrat 25 decedați sub un an.

“Filiala se bazează pe voluntariat și are angajate și cinci persoane cu jumătate de normă pentru proiectele derulate. În 2019 ne-am propus să extindem activitățile în mod deosebit în Bârlad, Vaslui și Huși, să formăm niște nuclee de membri pentru a organiza evenimente. De când activează în județul Vaslui, organizația a investit peste un million de euro în diferite programe”, a spus Vasile Mariciuc.

Anul trecut, 125 de elevi din comuna Pădureni au beneficiat de analize stomatologice gratuite, servicii care s-au ridicat la 8.000 de euro. Elevii au fost transportați la Negrești unde au primit servicii de specialitate și urmează ca programul să se desfășoare și în acest an.

Un alt program de interes este sprijinirea copiilor care au plecați părinții în străinătate. Grupul țintă a fost format din 70 de elevi de la Liceul «Nicolae Iorga» Negrești, iar activitățile din program au constat în activități sportive, culturale, momente de socializare etc. “Mai avem un program care țintește reducerea abandonului școlar, îndeosebi la elevii din clasa VIII-a. O primă unitate școlară inclusă în proiect a fost Școala «Mihai David» Negrești și urmează și alte centre de educație. La sfârșitul lunii trecute am participat la Adunarea Generală de Organizației “Salvați Copiii”, unde am trasat direcțiile de acțiune pentru anul 2019. Din anul 1990, noi am funcționat cu rezultate foarte bune pe linia promovării drepturilor copiilor, așa cum este prevăzut în Convenția ONU”, a mai spus Vasile Mariciuc.

About Mihai Vasile

x

Check Also

Două bătrâne au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

Două bătrâne, de 63 și ...

CJ-ul se retrage din Asociația de Dezvoltare Zona Metropolitană Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui se ...

Sprijin financiar de 1.000 lei pentru șomerii înregistrați în evidențele AJOFM Vaslui

Șomerii înregistrați în evidențele Agenției Județene ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: