Home / Social / Agricultorii vasluieni fac rând la fondurile europene pentru asigurarea culturilor

Agricultorii vasluieni fac rând la fondurile europene pentru asigurarea culturilor

Fermierii vasluieni sunt extrem de interesați de fondurile europene nerambursabile pentru asigurarea culturilor agricole și animalelor.

Alin Trifu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vaslui, a spus că a avut mai multe întâlniri cu agricultorii vasluieni, care și-au manifestat dorința să acceseze submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”: „Sunt foarte mulți fermieri care până la această dată au demarat procedurile de încheiere a polițelor de asigurare. Ne așteptăm ca în perioada imediat următoare aceștia să depună dosarele pentru cererile de finanțare aferente culturilor de primăvară. Etapa de depunere a dosarelor se desfășoară în intervalul 1 aprilie 2019 – 30 noiembrie 2019. Alocația financiară pentru perioada de programare este de 42.797.487 euro”.

Submăsura 17.1 este finanțată prin intermediul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020. Pentru a beneficia de sprijinul financiar nerambursabil, fermierul trebuie să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.

În cazul fermelor agricole mici, sprijinul financiar acordat va fi de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor agricole de dimensiune mare, se va acoperi 55% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de fermier.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare sunt fenomene climatice nefavorabile precum seceta, arșița, inundații, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă sau târziu de primăvară), ploi torențiale sau ploi excesive și de lungă durată, furtună, vijelie, uragan sau tornadă. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Pensionarii vasluieni așteaptă cu nerăbdare majorarea pensiilor

Potrivit datelor primite de Casa ...

Ultima oră! Crimă la Pădureni!

O femeie de aproximativ 70 ...

Cimitirele din Bârlad vor avea arhivă electronică și vor fi mai bine păzite

Cele două cimitire din Bârlad ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: