Home / Politic / Peste 414.000 de vasluieni, așteptați la urne la alegerile europarlamentare

Peste 414.000 de vasluieni, așteptați la urne la alegerile europarlamentare

Peste 414.000 de persoane se află în listele electorale permanente în cele 526 de secții de votare unice care vor funcționa pe 26 mai în județul nostru atât pentru alegerile europarlamentare cât și pentru referendumul propus de președintele țării. Populația va avea de ales din cele 13 formațiuni politice și trei candidați independenți înscriși în buletinele de vot.

Alegerile din 26 mai, în care ne vom desemna prin vot cei 33 de reprezentanți ai țării pentru Parlamentul European, au intrat în linie dreaptă. Biroul Electoral Județean Vaslui a desemnat reprezentanții partidele politice care vor face parte atât din acest for cât și din secțiile de votare. Astfel, pe lângă cei trei judecători și reprezentantul Autorității Electorale Permanente, BEJ va avea în componență membrii partidelor PSD, PNL, UDMR, ALDE, PRO România, Alianța USR – PLUS și Prodemo. În secțiile de votare, pe lângă reprezentanții partidelor amintite, vor mai fi președintele și locțiitorul acestuia, desemnați prin tragere la sorți, precum și operatorul de calculator care va scana actele de identitate ale celor care își vor exprima dreptul de vot.

În ceea ce privește buletinele de vot, acestea vor conține numele a 13 formațiuni politice și trei candidați independenți, în următoarea ordine stabilită prin tragere la sorți: PSD, Alianța 2020 USR PLUS, PRO România, UDMR, PNL, ALDE, Prodemo, PMP, PSR, PSDI, PRU, PNPR, BUN, Gregoriana Carmen-Tudoran, George-Nicolae Simion și Peter Costea. De asemenea, va mai exista un rând de buletine în care vor apărea cele două întrebări propuse de președintele țării pentru referendum și care vor fi introduse separat într-o altă urnă ce va fi special amenajată de către organizatorii scrutinului din 26 mai, respectiv cele 86 de primării.

La nivelul județului nostru, vor funcționa 526 de secții de votare, cu zece mai multe față de alegerile parlamentare din decembrie 2016, toate înființate pe raza municipiului Vaslui ca urmare a creșterii numărului de alegători. În listele electorale permanente, vor fi incluse cel puțin 114.000 de persoane. În consecință, conform legii, vor fi tipărite pentru județul nostru 455.000 de buletine de vot pentru alegerile europarlamentare, la care se adaugă tot atâtea buletine pentru referendum. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Două bătrâne au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

Două bătrâne, de 63 și ...

CJ-ul se retrage din Asociația de Dezvoltare Zona Metropolitană Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui se ...

Sprijin financiar de 1.000 lei pentru șomerii înregistrați în evidențele AJOFM Vaslui

Șomerii înregistrați în evidențele Agenției Județene ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: