Home / Sanatate / Irascibilele asistente de la Spitalul ”Beldiman”, care scuipă semințe în fața contribuabililor loviți de tragedii

Irascibilele asistente de la Spitalul ”Beldiman”, care scuipă semințe în fața contribuabililor loviți de tragedii

de Simona MIHĂILĂ

Un caz halucinant care aduce în prim plan indolența și lipsa de respect pentru pacient ale unor cadre medicale de la Spitalul ”Elena Beldiman” Bârlad a monopolizat iarăși atenția bârlădenilor în ultimele două zile, discuțiile continuând chiar și la această oră pe rețelele de socializare.

Victimă a aroganței unor asistente medicale care i-au comunicat, în timp ce mâncau sfidător semințe și popcorn, că mama i-a decedat la puțin timp după ce fusese internată, un bârlădean nu a mai rezistat și și-a revărsat revolta pe cel mai mare grup de socializare al Bârladului (”Ești din Bârlad dacă…”).

”Măi oameni buni, cum e posibil ca la spitalul Elena Beldiman, la secția Reanimare, asistentele de serviciu sa aibă o asemenea indolență și conduită profesională? Mama se afla internată cu insuficiență cardiacă, ajung acolo ca să-i aduc cardul de sănătate și mi se spune că a decedat. Șoc! Asistenta, și mai era una platinată, zicea ca e de la transfuzii, dar a venit în vizită să mănânce semințe, probabil, la Reanimare. Am întrebat de ce nu m-au anunțat și au zis ca protocolul e în 2 ore pentru a anunța familia, continuând sa mănânce semințe. M-au întrebat cine sunt, continuând să spargă semințe. Deranjul cel mai mare e că mama murise, și (asistenta – n.r.) nu a avut măcar bunul-simț să se oprească din a molfăi. Voi afla mâine și numele asistentei, dar cei în cauză știu cine a fost de tură și ar putea lua măsuri. Nu vorbim de salarii și de șpăgile pe care le așteaptă anumite persoane”.

Acesta este mesajul plin de amărăciune postat de Cătălin Condurachi, marți, la câteva ore după experiența umilitoare la care a fost supus la Spitalul ”Beldiman” din Bârlad. Nu șocul provocat de moartea mamei l-a făcut pe bârlădeanul în cauză să-și expună public revolta, ci brutalitatea și lipsa de omenie cu care i-a fost dată vestea morții.

Contactat de reporterii Est News, Cătălin Condurachi ne-a declarat că a fost siderat de atitudinea asistentelor: ”Am intrat în secție ca să aduc mamei cardul de sănătate. Cu o indiferență ieșită din comun, o asistentă care mânca semințe mi-a spus: <Aa, păi a murit>. Cum adică a murit? Când a murit? De ce nu am fost anunțat ? – am întrebat. Continuând să spargă semințe, asistenta mi-a spus că mama ar fi decedat de doar 5 minute și că urma să mă anunțe. Dar că nu s-au grăbit să o facă, deoarece protocolul le permite să aștepte până la două ore până să anunțe aparținătorii pacientului decedat”.

Lămuriri de la doamna asistentă: ”Mâncăm floricele, nu semințe”

 

Cătălin Condurachi spune că nu știa din ce motiv să fie mai șocat: din pricină că, în timp ce i-au dat vestea morții propriei sale mame, asistentele de la Reanimare nu s-au oprit din scuipat coji de semințe; de lipsa de compasiune din vocea lor sau de faptul că se ascundeau în spatele unui protocol creat pentru anumite circumstanțe, doar ca să stea la bârfe și la mâncat semințe.

”Mă uitam la ele și nu-mi venea să cred. Femeile acelea stăteau pe scaun, discutau și crănțăneau semințe. Nu erau prinse în vreo acțiune de salvare de vieți, nu administrau tratamente pacienților de la terapie intensivă, nu erau agitate, prinse cu munca, preocupate de ceva anume. Așa e la Spitalul de Urgențe Bârlad? Ăsta e spital de Urgențe? Pentru ce iau aceste persoane zeci de milioane de lei salariu? ”, se întreabă Cătălin Condurachi.

Iritată de revolta bărbatului în legătură cu mâncatul semințelor, una dintre asistente a ținut să-l corecteze, precizând că ea mănâncă floricele, nu semințe. Ce liniștitor!

”Nu moartea mamei ne-a surprins, ci agresivitatea doamnelor asistente”

 

În timpul discuțiilor aprinse dintre asistente și Cătălin Condurachi, în secție a ajuns și soția acestuia, speriată de tonul ridicat al asistentelor.

”Nu știam ce s-a întâmplat. O asistentă tot agita un castron, ca să-mi arate că acolo sunt floricele, nu semințe; alta ne flutura pe sub nas protocolul, ca să ne convingă că relaxarea lor era întemeiată și că până expirau cele două ore… mai era timp; iar alta îmi tot arăta ecusonul din piept, ca să mă informeze că ea nu lucrează acolo. Un haos nemaipomenit, din care nu înțelegeam nimic. Va spun cu sinceritate, că nu s-ar fi ajuns la gestul nostru de a face public acest caz, dacă, în loc de isteria cu care am fost tratați, am fi avut parte de un tratament civilizat. Altfel stătea situația dacă ni se spunea calm, cu blândețe, că soacra mea abia murise, că urma să fim anunțați, că erau în așteptarea medicului etc. Am fi înțeles, mai ales că ne așteptam ca soacra mea să moară. Nu moartea ei ne-a surprins, ci agresivitatea, modul neprofesionist în care doamnele asistente s-au comportat cu noi”, ne-a declarat Irina Condurachi, nora femeii decedate.

 

Comentariile la postarea lui Cătălin Condurachi, o radiografie nemiloasă a realității de la spitalul bârlădean

 

Un număr impresionant de mesaje de susținere a primit postarea amară a lui Cătălin Condurachi. Așa cum rar s-a întâmplat să strângă în mediul online vreo postare a unui om care nu este nici om politic, nici  influencer.

Comentariile oamenilor reprezintă o radiografie nemiloasă a conduitei personalului medical de la Bârlad. A unei părți din el, ca să fim corecți, dar destul de mari cât să conducă spre generalizare. Comentariile vorbesc iarăși despre șpăgi la doctori, șpăgi la asistente, spăgi la angajare, lipsă de pregătire a asistentelor, angajări dubioase, comportament abject al multor medici, asistente și infirmiere. Lucruri bine știute în Bârlad, dar ignorate de conducerea spitalului.

Și tot în spiritul corectitudinii, vom menționa numele doctoriței Angela Gramaticu, despre care Cătălin Condurachi a avut doar cuvinte de laudă, în urma experienței spitalizării mamei sale, anterioară tragicului episod.

”Despre felul cum a fost îngrijită mama cât timp a fost internată atunci, mi-e si groază să vorbesc. Noroc de sora mea care venea și o schimba zilnic. Însă, pentru doamna doctor Gramaticu, care a tratat-o, am toată aprecierea. Și pentru conduita sa profesională, dar și umană”, ne-a declarat Cătălin Condurachi.

 

Hai cu pledoaria despre ”personalul motivat și bine pregătit, pus în slujba cetățeanului”, stimabili reprezentanți ai spitalului!

 

Din momentul postării, am așteptat cu interes și în zadar ”dreptul la replică” al conducerii spitalului. Așa cum și l-a acordat singură și după publicarea articolului nostru de săptămâna trecută, când am scris despre o asistentă proaspăt angajată (fostă vânzătoare) care a căzut din picioare de emoție, în timpul unei endoscopii.

Atunci, decidenții de la spital (din conducere și de pe lângă) au ieșit vijelios cu un punct de vedere, în care ”abureala” a fost vedetă. Au lăsat de înțeles că suntem mincinoși și că asistenta a leșinat de suprasolicitare (fusese singura endoscopie în ziua respectivă, dar o fi fost prea mult, corect!).

Inepțiile au continuat cu o pledoarie despre conceptul de dezvoltare personală, îmbrățișat de bârlădencele care s-au făcut asistente pentru a-și depăși condiția. Minunat! Am putea chiar să le felicităm, dacă la mijloc nu ar fi vorba de banii și de viața noastră.

Punctul maxim al delirului a fost finalul ”dreptului la replică”: ”Conducerea unității, cât și întregul corp medical, depun eforturi pentru îmbunătățirea actului medical și diversificarea serviciilor oferite populației, crearea unui sector spitalicesc modern și performant, ușor accesibil, eficient, bine dotat, cu un personal motivat și bine pregătit, pus în slujba cetățeanului”.

Și ne mai mirăm de unde vine nerușinarea asistentelor care scuipă semințe în fața contribuabililor loviți de tragedii? Ori o fi și acesta vreun înălțător exercițiu de ”dezvoltare personală” pe care nu-l înțelegem noi, cei care urmărim să ”denigrăm” spitalul?

About Simona Vasile

x

Check Also

Anchetă la Spitalul de Urgență din Vaslui, după ce doi bebeluși au fost infectați cu o bacterie periculoasă 

E alertă la Spitalul de ...

Vaccin pe risc propriu! La Spitalul “Beldiman”, protocolul medical nu prevede testarea la antirabic

Nu și-a însușit bine cursurile ...

Investiții de milioane de euro în sănătate, pentru ca județul Vaslui să devină unul din centrele medicale importante din Moldova

de Dănuț CIOBANU Investițiile în ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: