Home / Social / Serviciul de Evidență a Populației Vaslui, program special în perioada alegerilor

Serviciul de Evidență a Populației Vaslui, program special în perioada alegerilor

Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Populației Vaslui va funcționa după un program special în perioada alegerilor pentru a oferi posibilitatea tuturor celor care doresc să-și exprime dreptul de vot să se prezinte la urne. Pe lângă cele opt ore de funcționare de sâmbătă, angajații primăriei care eliberează documentele de identitate se vor afla la serviciu și duminică, cu program pe întreaga durată a votării, respectiv 7.00-21.00.

Program special la acest sfârșit de săptămână pentru Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Populației (SPCLEP) Vaslui. Entitatea aflată în subordinea Primăriei Vaslui va funcționa timp de opt ore, mai precis între 8 și 16, în cursul zilei de sâmbătă, în preziua alegerilor. În ziua votului pentru Parlamentul European, ghișeele de la Evidența Populației vor fi deschise pe toată durata celor 14 ore în care populația are dreptul legal de a-și exprima votul.

Eliberarea documentelor se va face doar pe baza documentelor prevăzute de lege, chiar dacă este vorba de alegeri. Nu se face niciun fel de derogare. Angajații serviciului se vor afla la serviciu atât sâmbătă cât și duminică tocmai pentru a veni în sprijinul populației, însă doar în litera legii”, ne-a declarat șeful SPCLEP Vaslui, Dacian Dimitriu.

Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Populației Vaslui va funcționa cu program prelungit, așa cum, de altfel, se întâmplă și în perioadele obișnuite ale anului, și pe 23 mai, mai precis până la ora 18.30. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Două bătrâne au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

Două bătrâne, de 63 și ...

CJ-ul se retrage din Asociația de Dezvoltare Zona Metropolitană Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui se ...

Sprijin financiar de 1.000 lei pentru șomerii înregistrați în evidențele AJOFM Vaslui

Șomerii înregistrați în evidențele Agenției Județene ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: