Google+
Home » Social » Spectatorii sunt așteptați la premiera oficială a spectacolului „Unchiul Vanea”, care deja se bucură de succes

Spectatorii sunt așteptați la premiera oficială a spectacolului „Unchiul Vanea”, care deja se bucură de succes

de Mihaela NICULESCU

Ultimul spectacol al Teatrului „Victor Ion Popa”, care a avut premiera pe 11 mai, a fost un succes. O spun bârlădenii care au umplut sala de spectacol dar și actorii care au fost distribuiți în piesa „Unchiul Vanea”, de A.P. Cehov, spectacol regizat de Ștefan Alexiu.

Cu această montare, actorul de origine bârlădeană, Ștefan Alexiu și-a făcut intrarea în lumea regizorală. Spectacolul a fost lucrarea sa de licență la Regie, pe care profesorii au notat-o cu 9.50.

Am avut emoții foarte mari la premiera spectacolului <<Unchiul Vanea>>, dar mă bucur că profesorii mei au fost mulțumiți de ce au văzut și m-au notat cu 9.50, o notă destul de mare. Le-a plăcut în mod special construcția regizorală a rolurilor lui George Sobolevschi, Dumitriana Crețu și Sorin Ghiorghe. Au apreciat unitatea jocului actorilor și faptul că actorii lucrează în planul doi. Au concluzionat că <<Teatrul Victor Ion Popa>> a câștigat un spectacol bun. Sunt onorat de aceste aprecieri, ca de altfel și de reacția publicului bârlădean care a aplaudat frenetic la cele două reprezentații pe care le-au urmărit la teatrul din Bârlad”, a declarat, pentru Est News, Ștefan Alexiu.

Actorii din distribuție au povestit că a fost o muncă intensă în zilele dinaintea premierei, când s-a repetat foarte mult, fiind zile în care au fost două repetiții. Efortul fizic și psihic a contat întrucât spectacolul a trecut cu ușurință dincolo de scenă.

Nu doar publicul bârlădean a fost fascinat de jocul actorilor și de regia spectacolului, ci și publicul gălățean. Piesa s-a jucat duminică la Teatrul Dramatic din Galați, cu casa închisă. Bârlădenii care încă nu au văzut spectacolul sunt așteptați sâmbătă, de la ora 18:30, la „Teatrul Victor Ion Popa”, când are loc premiera oficiala a piesei.

Distribuția este formată din Marcel Anghel (Aleksandr Vladimirovici Serebriakov), Ramona Ananie (Elena Andreevna Serebriakov), Dumitriana Crețu (Sonia Aleksandrovna Serebriakov), Geta Cacevschi (Maria Vasilievna Voinițki), George Sobolevschi (Ivan Petrovici Voinivski), Bogdan Manolache (Mihail Astrov), Sorin Ghiorghe (Ilia Ilici Telegin) și Cătălina Rusu (Marina). Scenografia este semnată de Sandu Maftei, iar coregrafia aparține Lorettei Enache.

Piesa „Unchiul Vanea” a mai fost pusă în scenă în urmă cu 30 de ani la Bârlad, de regretatul regizor Bogdan Ulmu. Atunci, Geta Cacevschi a făcut rolul Soniei, iar acum, în spectacolul montat de Ștefan Alexiu aceasta va interpreta rolul Mariei Vasilievna.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: