Home / Social / Un bărbat de 51 de ani, din Albești, a decedat, după ce ambulanța a rămas împotmolită în noroi

Un bărbat de 51 de ani, din Albești, a decedat, după ce ambulanța a rămas împotmolită în noroi

de Daniel MICU
Misiune contra cronometru a salvatorilor vasluieni, sâmbătă dimineață. Un bărbat de 51 de ani din satul Albesti a murit, după ce ambulanța care se îndrepta spre el nu a putut ajunge din cauza apelor și a noroiului.
Omul fost găsit inconștient, iar familia a sunat disperată la 112 si a cerut ajutor. La caz a fost dirijat echipajul TIM din cadrul SMURD Vaslui, care a rămas împotmolit în noroi. A fost necesară intervenția autorităților locale, dar și a pompierilor, care au trimis senilata, în speranța că vor ajunge la timp la bolnav.
Intre timp, o mașină de teren din zona a preluat medicul si acesta a ajuns la locuința bărbatului. Din pacate, omul era decedat.
“La fața locului a fost deplasat și un camion de la ISUJ Vaslui pentru a scoate ambulanța TIM din noroi. Autoritățile locale s-au mobilizat și ele punând la dispoziție un buldoexcavator pentru a curăța drumul și a scoate ambulanța. Doamna doctor a ajuns în cele din urmă la pacient cu un autoturism de teren pus la dispoziție prin intermediul autorităților locale. Din păcate, nu a mai putut face nimic pentru pacient, acesta fiind declarat decedat”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU.
Vineri seara, codul de vreme severa a vizat si judetul Vaslui. A plouat torential si a cazut grindina de 20 mm, in zona Barlad. Timp de jumătate de oră, si in municipiul Vaslui a turnat cu găleata. S-au înregistrat 47 litri/mp, iar mai multe gospodarii din suburbii au fost inundate.
Probleme au fost si pe unele drumuri. Din cauza aluviunilor aduse de apă pe sosea, DE 581, în zona Dobrina, a fost blocată circulației. Drumarii si pompierii au intervenit alături de autoritățile locale pentru a îndepărta aluviunile, astfel încât traficul dinspre si înspre Vama Albita sa fie reluat în condiții de siguranta. Și pe DN 2F, spre Bacău, circulația s a desfășurat cu dificultate, iar în trei localități, rețeaua de energie electrică a fost avariata si peste 520 de locuințe au rămas în beznă.

 

About Simona Vasile

x

Check Also

Dați la o parte mașina! Nu se vede trecerea de pietoni!

Dați la o parte mașina! ...

Bărbat acuzat că a abuzat fetița pe care o avea în plasament. Șocată, soția a încercat să se sinucidă

de Daniel MICU O intamplare ...

Bârlădeni, în weekend dormiți liniștiți! S-a stricat elicopterul!

Bârlădenii cărora zgomotul elicopterului care ...

%d blogeri au apreciat: