Google+
Home » Social » Poftiți la competiția anuală de baschet Streetball, din centrul Bârladului!

Poftiți la competiția anuală de baschet Streetball, din centrul Bârladului!

de Simona MIHĂILĂ

Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive de amploare de la Bârlad, devenit tradiție la fiecare început de vară, este pe ultima sută de metri a pregătirilor. Ajunsă la cea de a cincea ediție, competiția de baschet Streetball Outdoor 3×3, organizată de Clubul Sportiv Sonicks Junior Bârlad, îi invită pe toți bârlădenii, mari și mici, să se distreze în mod sportiv, pe 1 și pe 2 iunie, locul de desfășurare fiind același ca în fiecare an: platoul din spatele Bisericii Domnească.

Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 10, vor avea loc meciurile între echipele înscrise în competiție, iar a doua zi, între orele 16.00 și 19.00 vor avea loc finalele și premierea. Până acum, s-au înscris 12 echipe la categoria 2004 – 2007 și opt echipe la categoria 2007 – 2009, competitorii fiind atât din județul Vaslui (Barlad, Vaslui, Huși, Negrești), cât și din Galați. Lista înscrierilor este deschisă până vineri, orele 16.00, iar cei care doresc să participe pot afla relații la numărul de telefon 0754631622, sau lăsând un mesaj pe pagina de facebook a CS Sonicks Junior Bârlad.

”Se joacă baschet 3 la 3, pe jumătate de teren, regulile fiind aceleași ca la baschetul 5 la 5. Se va juca 10 minute cu 11 coșuri, la categoria celor mici, și 15 minute cu 15 coșuri, la cei mari”, ne-a declarat Vlad Sârbu, antrenorul CS Sonicks Junior Bârlad profesor de educație fizică.

Partea cea mai distractivă a evenimentului le este asigurată copiilor din public, dar și adulților. Concursul anual de baschet Streetball de la Bârlad este și un eveniment interactiv, în care sunt invitați să se distreze cu aruncatul mingii la coș nu doar copiii înscriși în competiție.

”Vom avea concursuri de dribling, concurs de aruncări de sus, aruncări de 3 puncte, concursuri de ștafetă, dar vor fi și concursuri pentru adulți, de aruncări libere. Vor fi două zile în care promitem bună-dispoziție prin sport și în care bârlădenii pot descoperi frumusețea mișcării în aer liber, a jocului de baschet, a spiritului de fair-play”, a mai precizat profesorul Vlad Sârbu.

Atât pentru copiii înscriși în competiție, cât și pentru cei din rândul publicului care vor dori să exerseze jocul cu mingea, CS Sonicks Junior Bârlad a pregătit premii care de care mai atractive, de la diplome, medalii, cupe, mingi, până la rucsacuri și alte articole de sport.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: