Google+
Home » Invatamant » Ziua absolventului de liceu, sărbătorită la Sala Polivalentă Vaslui

Ziua absolventului de liceu, sărbătorită la Sala Polivalentă Vaslui

Primăria Vaslui i-a sărbătorit și în acest an, așa cum s-a întâmplat, de altfel, în ultimul deceniu, pe absolvenții celor șase licee din municipiul reședință. De la defilarea pe străzile principale ale orașului și până la aruncatul togilor de pe cap, cei peste 1.300 de elevi care au terminat cei doisprezece ani de studiu au trăit emoțiile unui eveniment care le vă rămâne în memorie, cu siguranță, pentru tot restul vieții.

Vremea mohorâtă de primăvară nu a reprezentat vreun impediment pentru absolvenții claselor a XII-a din întreg municipiul Vaslui să petreacă la unison o ultimă zi de școală. Prin grija conducerii și a angajaților primăriei, ediția a X-a a Zilei Absolventului de Liceu a fost și de această dată o reușită, deși, în premieră, locația nu a mai fost aceeași, cea din Piața Civică. Reuniți pe strada ”Mihail Kogălniceanu”, cei 1.300 de absolvenți, îmbrăcați în robe de culori diferite care reprezintă fiecare liceu în parte, au pornit spre locația de desfășurare a evenimentului propriu-zis, respectiv Sala Polivalentă. Pe traseul de peste un kilometru, tinerii și-au făcut simțită prezența în cartierele prin care au trecut cu sunetul celebrelor vuvuzele, în aplauzele vasluienilor. Intrarea în Sala Polivalentă s-a făcut pe sub o arcadă din flori a colegilor de liceu, absolvenții luând apoi loc în tribune de unde au urmărit, timp de peste o oră și jumătate, manifestările dedicate lor.

După intonarea imnului de stat al României, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a avut cuvântul de deschidere, împărtășindu-le tinerilor din emoțiile sale: ”Lăsați-vă stăpâniți de mândria de a fi absolvenți. Abia peste ceva timp veți simți mai nemilos resemnarea acestui final. Ce dulce-amar este gustul acestui moment. Ce ani de o frumusețe tulburătoare și inegalabilă rămân în urmă. Ați învățat să credeți în puterea visului pentru mâine, ați căutat răspunsuri la întrebări nerostite, ați adunat clipe ce nu vi le va răpi nimeni niciodată. În toți acești ani, ați lăsat urme în viața liceului și fiecare colțișor al acestuia vi s-a întipărit în suflet. Liceul a devenit pentru voi… acasă. De aceea se spune că din liceu nu pleci nicicând. Rezultatele voastre de excepție la olimpiade și concursuri școlare au contribuit serios la consolidarea imaginii școlii vasluiene și a Vasluiului în panoplia învățământului românesc. Cei care au contribuit la formarea voastră umană și profesională vă vor însoți mereu devenirea cu gândul lor ocrotitor și cu speranța că și-au asigurat în inimile voastre un atriu sau un ventricul aparte, învelit în respect și încredere. Să nu-i uităm pe părinții voștri, cei care au suferit alături de voi în momentele dificile, cei care v-au susținut și încurajat. Le datorați – fără doar și poate – satisfacția viitorului vostru împlinit. Este final de liceu, dar forfota zilelor de școală vă va fi mereu fond sonor atunci când, obosiți, veți conjuga verbele la imperfect. Ce minunat e să simt că ziua de mâine este a voastră, că eforturile voastre au fost răsplătite și că puteți privi încrezători spre mâine!
Eu vă doresc să fiți puternici și curajoși în fața oricărei încercări. Pășiți în viață pe picioarele voastre, urmați-vă drumul cu încăpățânare și satisfacțiile nu vor întârzia să apară. Știu că veți reuși, pentru că am ajuns să vă cunosc și am încredere în voi. Trăiți frumos și demn și umpleți-vă viața cu bucurii simple și curate. Să fie pace și sănătate în viața voastră. Mult succes la examenele ce vă așteaptă în curând și, nu uitați: Vasluiul este al vostru și vă așteaptă”
.

Seria discursurilor a fost continuată de președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, subprefectul Mircea Gologan și inspector șef adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Cristiana Botan. Ulterior, primarul Vasile Pavăl a oferit o adevărată surpriză celor prezenți în sală, după ce a adus pe scenă pe o parte din foștii șefi de promoție din anii din urmă, în semn de prețuire pentru ceea ce au însemnat și înseamnă pentru comunitatea vasluiană. Din cei 54 de absolvenți din ultimii nouă ani, au putut răspunde invitației 11 tineri, mulți studenți la diverse universități din țară. Aceștia au luat, pe rând cuvântul, și au împărtășit proaspeților absolvenți din experiențele avute după terminarea liceului, fiind răsplătiți de autoritățile locale cu câte un buchet cu flori.

Un alt moment emoționant a fost cel al predării ”cheii succesului” de șefii de promoție către predecesorii de la clasele a XI-a cu cele mai mari medii. De altfel, primarul Vasile Pavăl le-a mulțumit acestora oferindu-le câte o plachetă și un buchet cu flori. La finalul manifestării, toți absolvenții de liceu din acest an au format un careu în fața Sălii Polivalente, unde au ascultat binecunoscutul imn ”Gaudeamus igitur”, în interpretarea coralei ”Fantasia”.

Întreaga manifestare dedicată Zilei Absolventului de Liceu 2019 s-a încheiat cu aruncarea togii în sus. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: