Home / Justitie / Documente false, oprite la Albița din drumul către Germania

Documente false, oprite la Albița din drumul către Germania

Polițiștii de frontieră de la Albița au descoperit asupra unui cetățean din R. Moldova o carte de  identitate și un permis de conducere, ambele false, care urmau  să fie folosite în Germania.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere al Frontierei Albița Iași s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, ca pasager într-un microbuz care avea ca destinație Germania, un cetățean din  R. Moldova, C.I., în vârstă de 26 de ani.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control  amănunțit asupra vehiculului și persoanelor, în urma căruia echipa comună de control, formată  din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a  descoperit asupra lui C.I. o carte de identitate și un permis de  conducere. Ambele aveau însemnele autorităților bulgare și aveau imprimată  fotografia lui C.I. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au  stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond  ale unora autentice, fiind false. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat  documentele descoperite la controlul de frontieră de la un cetățean  ucrainian, la Chișinău, în schimbul sumei de 450 de euro și că urma să le  folosească în Germania”, ne-a declarat subcomisar de poliție Mirică Irina, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la C.I. sub  aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în  înscrisuri oficiale. (A.P.)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Autoturism furat din Franța, descoperit la controlul de frontieră Albița

Polițiștii de frontieră din Punctul ...

A încercat să iasă din România cu pașaportul fratelui său

Polițiștii de frontieră vasluieni au ...

Două persoane urmărite internațional prinse la Albița

Polițiștii de frontieră din cadrul ...

%d blogeri au apreciat: