Home / Invatamant / Peste 2.800 de absolvenți de liceu din județ, start la examenul de bacalaureat

Peste 2.800 de absolvenți de liceu din județ, start la examenul de bacalaureat

Un număr de 2.848 de absolvenți de liceu, atât din acest an cât și din anii anteriori, au luat startul în acest an, cel puțin teoretic, la examenul de bacalaureat. Organizatorii, în speță Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, estimează că, la fel ca și în anii din urmă, vor exista câteva sute de absenți.

Prima zi de activitate din iunie a însemnat și startul pentru absolvenții de liceu din județ în prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Anul acesta, probele de competențe nu s-au mai dat în iarnă, în timpul anului școlar, cum a fost în anii precedenți, ci s-a revenit la sistemul vechi. La această primă probă s-au înscris 2.848 de absolvenți din județ, însă mulți vor absenta, așa cum estimează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Un exemplu în acest sens este liceul din Codăești. Prima probă se va derula pe parcursul a două zile, până ieri după-amiază prezentându-se în centrele de examen un număr de 1.350 de tineri.
Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, după proba orală la limba română, în zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Prima probă scrisă, cea la limba si literatura română, va avea loc luni, 1 iulie. Proba obligatorie a profilului va fi miercuri, 3 iulie, iar ultimul test scris, cel la alegere a profilului și specializării, se va desfășura joi, 4 iulie.
Afișarea primelor rezultate se va face pe 8 iulie, ora 12.00, fiind urmată de depunerea contestațiilor între orele 12.00 – 16.00. Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
(Ionuț PREDA)

About Simona Vasile

x

Check Also

Cine sunt președinții Consiliilor Școlare ale Elevilor din Bârlad?

Alegeri pentru președințiile Consiliilor Școlare ...

Directoarea Școlii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, singurul cadru didactic din județ selectat pentru o activitate organizată de Agenția Spațială Europeană

Experiență profesională remarcabilă! Mariana Balan, ...

Treizeci de elevi de liceu din județ vor vizita Parlamentul European, în cadrul Proiectului „Tineri în Parlamentul European”

Vizită la Parlamentul European! Zece ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: