Google+
Home » Social » Tribunalul Vaslui decide dacă declară falimentul SC Locativa
CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 80

Tribunalul Vaslui decide dacă declară falimentul SC Locativa

Pe 10 septembrie 2019 Tribunalul Vaslui va decide dacă SC Locativa va funcționa mai departe. Societatea se află în procedura de insolvență din anul 2014, procedură care a fost solicitată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui.

„La înfințarea societății noi am preluat de la SC Goscom arierate în valoare de 2,1 milioane de lei, reprezentând restanțe la serviciile de apă și salubritate. Finanțele Publice au cerut să achităm integral aceste obligații de plată și să depunem o garanție. Fără bani și garanție, Fiscul a solicitat insolvența la Tribunalul Vaslui. A fost numit un administrator financiar și s-a făcut un plat de organizare”, a spus Nicu Palade, directorul Locativa Vaslui.

Inițial, termenul de insolvență a avut o perioadă de trei ani, după care Tribunalul Vaslui a stabilit o prelungire până în octombrie 2019. De asemenea, rata lunară care trebuie achitată de Locativa Vaslui a fost majorată de la 15.000 lei la 16.000 lei.

„Nu am avut nicio întârziere la plata tranșelor lunare. Cu bani din fondul propriu am reușit să reparăm unele locuințe sociale de pe străzile Călugăreni și Dobrogeanu Gherea. Vom vedea în luna septembrie dacă judecătorul sindic va declara lichidarea sau vom continua procedura de insolvență. Până la această dată noi am plătim o sumă de 658.000 de lei, din valoarea totală a arieratelor la bugetul de stat. De la înființare am reușit să recuperăm peste 30% din restanțele pentru apă și salubritate. Am găsit diverse modalități de a încasa acești bani. Când debitorii vin după acte la noi, eliberăm aceste documente numai dacă își plătesc datoriile”, a mai spus Nicu Palade.

SC Locativa Vaslui administrează un fond locativ de stat de 277 apartamente, din care 105 sunt apartamente ANL. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: