Home / Invatamant / Campania de prevenire a violenței domestice – „Înțelepciunea nu are nevoie de violență”
dav

Campania de prevenire a violenței domestice – „Înțelepciunea nu are nevoie de violență”

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui desfășoară o campanie prevenire a violenței domestice, intitulată „Înțelepciunea nu are nevoie de violență!”.

Campania se va desfășura în perioada 1 iunie – 31 august 2019 și are ca scop informarea locuitorilor, atât din mediul urban cât și din mediul rural, cu privire la riscurile la care se expun în momentul comiterii de infracțiuni asupra unui membru de familie, precum și la mijloacele de protecție la care pot apela victimele acestor infracțiuni.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor organiza și participa la întâlniri cu cetățenii (autori ai infracțiunilor de violență domestică, victimele infracțiunilor, persoane predispuse la comiterea unor astfel de fapte) în vederea prezentării dimensiunii fenomenului, a promovării de recomandări preventive și informări cu privire la riscurile și consecințele acestui gen de fapte.

Activitățile vor fi susținute de către polițiști din cadrul structurilor de prevenire și ordine publică de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Deschiderea campaniei a avut loc în data de 04 iunie 2019, în cadrul evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, în localitatea Fâstâci, comuna Cozmești, județul Vaslui, cu sprijinul Primăriei Comunei Cozmești.

„La activitate au participat peste 60 de persoane, femei și bărbați, cărora polițiștii le-au prezentat cauzele generatoare de apariție a infracțiunilor de violență domestică, tipurile de violență care cad sub incidența acestui tip de infracțiune, pașii pe care victima trebuie sa îi urmeze, precum și drepturile acesteia. Totodată, au fost aduse la cunoștință reglementările legale privind emiterea ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu și modalitățile de sesizare. În cadrul activității s-a pus accent pe importanța protejării familiei, fiind prezentate cazuri întâlnite în practică, condițiile care au favorizat comiterea infracțiunilor, inclusiv efectele negative pe care violența domestică le are asupra dezvoltării copilului”, se arată într-un comunicat al IPJ Vaslui. (A.P.)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Zeci de porci din localitatea Cârja, uciși de autorități, după ce cazurile de pestă porcină s-au extins

Extinderea cazurilor de pestă porcină ...

Accident la Dragomirești provocat de un șofer cu mașină cu volan pe dreapta. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane, soț și soție, ...

La jumătatea lui august, edililor li s-a făcut milă de bârlădenii chinuiți de căldură

Bârlădenii pot, în sfârșit, să ...

%d blogeri au apreciat: