Home / Invatamant / Colegiul Economic „Anghel Rugină” și Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui, aur și bronz la Competiția Națională „Școală Europeană” 2019

Colegiul Economic „Anghel Rugină” și Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui, aur și bronz la Competiția Națională „Școală Europeană” 2019

Dacă anul trecut Bȃrladul și-a adjudecat două din cele trei locuri de pe podium (I și al III – lea) la Competiția „Școală Europeană”, organizată de Ministerul Educației Naționale, în 2019 Vasluiul a repetat performanța, semn că în județ calitatea educației și competența managementului școlar sunt de top.

Cele două licee din municipiul Vaslui au reușit performanța de a depăși în punctaj peste 130 de unități de învățământ preuniversitar din 37 de județe și din Capitală.

Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui este cȃștigătorul Competiției „Școală Europeană” 2019, după ce a totalizat 196 de puncte prin intermediul activităților, proiectelor și programelor care contează în evaluarea făcută de Ministerul Educației Naționale. Pe locul al doilea, cu 190 de puncte, s-a clasat Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava, iar Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui a terminat competiția pe poziția a treia, cu 187 de puncte.

La distanță de 15 puncte față de locul al III – lea, Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși a ocupat locul al 12 – lea în clasamentul național al unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

Toate cele 87 de școli câștigătoare ale ediției din acest an a Competiției Naționale „Școală Europeană” au fost premiate de Ministerul Educației Naționale în cadrul unei festivități care a avut loc marți, 4 iunie, la Palatul Parlamentului. Fiecare unitate de învățământ a primit certificatul „Școală Europeană 2019″ și un premiu în valoare de 5.000 lei, care va putea fi folosit pentru dotarea școlilor, în funcție de necesarul decis de conducere fiecărei instituții.

Competiția „Școală Europeană” a fost lansată în urmă cu 15 ani, în semn de recunoaștere a contribuției școlilor românești la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. Concursul constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlar, așa cum este reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Activitățile, proiectele și programele care se iau în considerare pentru această competiție sunt cele derulate de școli prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și alte altor instituții europene, de tipul Erasmus+ (2014-2020), eTwinning, Europa-casa noastră (Lider European și EuroQuiz), Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola etc. De asemenea, se punctează activitățile derulate de școli în parteneriat cu ambasade, universități și instituții din Uniunea Europeană, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional sau de formare profesională, care activează la nivel european, precum și proiectele derulate cu finanțare din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener.

În evaluarea candidaturilor se ține cont și de coerența activităților derulate în cadrul proiectelor și programelor europene cu politica generală a instituției școlare, de performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, de asigurarea egalității de șanse și facilitarea accesului la educație, precum și de calitatea documentelor de candidatură.

Competiția pentru obținerea certificatului „Școală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale. Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. La cele 16 ediții ale competiției, desfășurate pȃnă în prezent, au participat 2.159 de unități de învățământ din toate județele țării și 862 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”. (Mara GRIGORIU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Cine sunt președinții Consiliilor Școlare ale Elevilor din Bârlad?

Alegeri pentru președințiile Consiliilor Școlare ...

Directoarea Școlii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, singurul cadru didactic din județ selectat pentru o activitate organizată de Agenția Spațială Europeană

Experiență profesională remarcabilă! Mariana Balan, ...

Treizeci de elevi de liceu din județ vor vizita Parlamentul European, în cadrul Proiectului „Tineri în Parlamentul European”

Vizită la Parlamentul European! Zece ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: