Home / Administratie / Cât de potabilă este apa de la puțurile aflate în administrarea Primăriei Bârlad?

Cât de potabilă este apa de la puțurile aflate în administrarea Primăriei Bârlad?

Municipalitatea bârlădeană va afla răspunsul la această întrebare în curând. Săptămâna trecută, s-a dispus prelevarea de probe de la câteva puțuri de apă, care se află în administrarea Primăriei, în urma sesizărilor cetățenilor, dar și conform planului municipalității de a verifica anual calitatea apei de la aceste pompe.

Au fost luate probe de la o parte din cele 37 de puțuri și se așteaptă rezultatul analizelor. Toată săptămâna trecută, de exemplu, muncitorii au decolmatat pompa aflată pe strada G.G. Ursu, din Munteni, unde apa era plină de nisip, pânza freatică fiind destul de ridicată, punând astfel în pericol sănătatea publică.

De fapt, cetățenii care consumă apă de la puțurile administrate de Primărie riscă destul de mult, atâta vreme cât apa nu este controlată măcar o dată la două luni, pentru a avea certitudinea că e bună sau nu pentru consum. Monitorizarea o dată pe an a acestei ape nu le dă cetățenilor siguranța că au consumat apă potabilă. De ani de zile, scuza Primăriei pentru rara verificare a calității apei acestor puțuri este costul ridicat al analizelor de laborator. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Șanse de angajare mai mici și discriminare la locul de muncă pentru bolnavii de cancer din județul Vaslui

Pe lângă problemele medicale și ...

Negocieri politice pentru împărțirea ultimilor bani din fondul la dispoziția CJ Vaslui

de Dănuț CIOBANU Consilierii din ...

Vasluienii cu pensii de până la 1.139 de lei vor putea solicita compensarea cu 90% a prețului medicamentelor

Din septembrie, persoanele cu pensii ...

%d blogeri au apreciat: