Google+
Home » Justitie » Hoții care au dat spargerea la amanetul din Bârlad au plecat cu mâinile goale

Hoții care au dat spargerea la amanetul din Bârlad au plecat cu mâinile goale

Nu au avut noroc! Hoții care au spart ieri noapte peretele dintre un atelier de reparații TV și un amanet, cu scopul de a jefui seiful cu bani și bijuterii al amanetului din zona Stadion, din Bârlad, au plecat cu buza umflată. Nu au reușit să fure nimic. Nici seiful și nici alte valori. În ciuda acțiunii lor premeditate, jaful a eșuat. Se pare că s-au luptat cu un seif prea mare și solid.

Proprietarul centrului de amanet și schimb valutar s-a ales cu o mare sperietură și cu un perete spart cu barosul.

„Echipa de polițiști care a demarat o anchetă încă de la primele ore ale dimineții a constatat că nu s-a înregistrat nici un prejudiciu. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat și distrugere”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

În cursul nopții de duminică, în zona Stadion, indivizi necunoscuți au pătruns prin efracție în atelierul de reparații TV și au spart cu barosul peretele centrului de amanet. Nimeni nu a văzut și nu a auzit nimic, cu toate că hoții au „muncit” din greu pentru a sparge peretele din cărămidă.

„La ora 6, când am ajuns la atelierul meu, am observat că nu mai era lacătul și că ușa era deschisă. Când am intrat, am văzut o gaură mare în peretele comun cu amanetul și am anunțat imediat la 112. Centrul de amanet are aparatură de supraveghere antifurt, cu senzori speciali. Am înțeles că alarma ar fi sunat o vreme, dar nu știu ce s-a întâmplat de nu a reacționat nimeni. De fapt, nu mă mir, pentru că pe mine hoții m-au călcat de trei ori în ultimii ani”, ne-a declarat proprietarul atelierului de reparații TV.

Se pare că zona Stadion este foarte căutată de infractorii specializați în spargeri. La sfârșitul lunii ianuarie, în zonă, a fost spart un alt spațiu, învecinat cu centrul de amanet, unde își desfășoară activitatea un CAR. Nici până la această oră hoții nu au fost prinși. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: