Google+
Home » Social » Centrul Cultural Județean Vaslui va fi dotat cu o scenă rotativă modernă

Centrul Cultural Județean Vaslui va fi dotat cu o scenă rotativă modernă

Scena rotativă care va fi montată la Centrul Cultural Județean Multifuncțional a ajuns în municipiul Vaslui. Pe lângă alte investiții în mobilier, sistemul de sonorizare etc, scena rotativă reprezintă noutatea absolută a acestui obiectiv de investiții.

Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că proiectul trebuia terminat până la sfârșitul lunii iunie 2019, însă termenul de finalizare a fost decalat în luna octombrie.

Nu vrem să trecem cu această investiție de 31 decembrie 2019. Există finanțarea și constructorul trebuie să se conformeze graficului de lucru. Am fi putut să reziliem contractul, dar nu este oportun deoarece ar dura mult timp pentru organizarea unei noi licitații. În iarnă s-a lucrat trei luni în interior, dar din cauza temperaturilor scăzute anumite lucrări nu au putut fi terminate. A sosit scena rotativă, acum se lucrează la sală, și urmează să fie reabilitat și tavanul. Chiar astăzi (ieri n.r.) voi merge la punctul de lucru să văd cum a evoluat proiectul”, a spus Ciprian Trifan.

În cursul anului 2017, lucrările la proiect s-au blocat din cauza intrării în insolvență a SC Corevas Vaslui. Ulterior, CJ Vaslui a refăcut proiectul și expertiza pentru a nu fi probleme cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și a demarat organizarea unei noi licitații publice. Astfel, în cursul lunii noiembrie 2018, CJ Vaslui a semnat cu SC Nortek Trust AG SRL Bacău contractul de execuție a proiectului.

Inițial, proiectul trebuia finalizat până la sfârșitul anului 2018, dar CJ Vaslui a obținut o prelungire cu încă doi ani a termenului de execuție. Contractul semnat cu Ministerul Dezvoltării prevede ca proiectul să beneficieze de o finanțare de la bugetul de stat de 92 miliarde de lei vechi. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: