Google+
Home » Sanatate » Respinsă de familie, o femeie din Bârlad, victimă a alcoolului, s-a prăbușit pe trotuar

Respinsă de familie, o femeie din Bârlad, victimă a alcoolului, s-a prăbușit pe trotuar

Bârlădenii aflați luni seara pe strada Siret au asistat la o scenă cu impact emoțional ridicat. O tânără aflată într-o stare avansată de ebrietate s-a dezechilibrat și a căzut pe trotuar, lovindu-se la cap.

Un trecător a chemat ambulanța, iar între timp s-a oprit și o mașină a Jandarmeriei, aflată în zonă.

„Cred că s-a lovit rău, pentru că eram de față când a căzut și s-a auzit o bufnitură când a dat cu capul de trotuar. O cunosc din vedere, stă la un bloc de garsoniere din zona Stadion, dar soțul nu vrea să o mai primească acasă din cauza năravului ei. Mi-e milă de ea și mai ales de cele două fete micuțe pe care le are”, ne-a declarat un cetățean, martor la această scenă.

După primele constatări ale medicului de pe ambulanță, femeia s-a ales cu un ușor traumatism la genunchi, dar, preventiv, i s-a pus guler cervical și a fost transportată la Spitalul „Elena Beldiman” pentru investigații, iar ulterior a fost internată la secția Psihiatrie.

Femeia este cunoscută atât de bârlădenii care locuiesc în zona Stadion, cât și de medicii de la Ambulanță, ca o consumatoare înrăită de alcool. Frecventează crâșmele din cartier și umblă mereu în stare de ebrietate, fiind destul de des plină de excoriații sângerânde, pe membre și pe față.

Cazul acestei femei nu va fi rezolvat printr-o simplă internare la Psihiatrie, familia acesteia trebuind să se implice și să solicite și ajutorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei. Soluția ar fi internarea acesteia într-un centru specializat, unde femeia, încă tânără, s-ar putea reabilita, pentru a putea să-și crească cele două fiice care au atâta nevoie de ea. (M.N.)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: