Home / Social / Indiferență totală a autorităților locale, față de cazul unei mame alcoolice a două fetițe care au nevoie de ea

Indiferență totală a autorităților locale, față de cazul unei mame alcoolice a două fetițe care au nevoie de ea

Drama bârlădencei de 41 de ani, care de o lună umblă pe străzi desfigurată din cauza consumului de alcool și plină de răni, continuă.

Săptămâna trecută, ziarul Est News a surprins momentul în care femeia, mamă a două fetițe, a căzut pe strada Siret. În acea zi, a fost solicitată Ambulanța, iar după primele îngrijiri, echipajul a transportat-o la spital, fiind internată la secția Psihiatrie. Pentru că legislația permite, femeia a cerut să fie externată a doua zi. Același lucru s-a întâmplat de mai multe ori după ce ambulanța a dus-o la psihiatrie.

Cazul femeii care de aproape o lună pare că nu mai știe de ea este unul social și ar fi trebuit să intre deja în atenția Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei. Această structură există tocmai pentru a acorda asistență și sprijin cazurilor sociale. Acesta este un caz special care trebuie monitorizat, dar pentru asta este necesară efectuarea unei anchete sociale. În cadrul DAS, din păcate, sunt angajate doar două persoane care se ocupă și de anchete sociale. În condițiile în care birourile Primăriei sunt înțesate de funcționari, dintre care mulți mută hârtiile dintr-o parte în alta, la DAS nu este suficient personal specializat pentru anchete sociale. Din cei 80-90 de noi angajați în ultimii trei ani la Primărie, doar unul a fost direcționat către DAS. Asta, în condițiile în care Bârladul este un oraș cu grave probleme sociale, cu un număr mare de oameni fără venituri, săraci, bolnavi, alcoolici, fără nicio șansă de a-și găsi un loc de muncă.

Sâmbătă dimineață, femeia, mahmură, a căzut pe o bancă din zona Stadion, stârnind compasiune dar și revolta trecătorilor pentru faptul că drama ei este ignorată.

„Nu se poate, dacă ești un om normal, să nu iei atitudine față de un semen al tău, care, nu se știe în ce împrejurări, a decăzut în asemenea grad. Uitați-vă la ea, ce răni are! La piciorul stâng, deja, rana deschisă e plină de muște. Oare cei de la Asistență socială nu văd? Iar familia de ce o lasă să se prăpădească?”, a întrebat o doamnă impresionată de starea femeii.

Familia femeii, mai exact părinții și cei doi soți pe care i-a avut, a încercat să o aducă pe calea cea bună. Din păcate, nu au reușit. Situația financiară a soțului actual este precară și nu îi permite să o interneze într-un spital sau centru de îngrijire, unde s-ar putea reabilita. Familia are nevoie de consiliere și de ajutor.

DAS din cadrul Primăriei trebuie să epuizeze toate măsurile pentru evitarea separării de familie a celor două fetițe, care, din câte spun vecinii, nu sunt hrănite și îngrijite corespunzător, beneficiind doar de dragostea tatălui lor. Despre starea în care o surprind micuțele câteodată pe mama lor, plină de sânge și confuză, nici nu se mai poate comenta. Este un caz care trebuie monitorizat și pentru care trebuie intervenit. Rezultatele anchetei sociale vor arăta dacă cele două fetițe sunt în siguranță din toate punctele de vedere, sau se impune intervenția Protecției Copilului.

Până atunci, însă, Primăria trebuie să facă demersuri pentru internarea femeii într-un centru specializat, sau într-un spital, cum ar fi cel de la Murgeni, până când lucrurile nu se vor agrava. Este o situație asemănătoare cu cea a fostei doctorițe, medic de familie, care, din cauza problemelor psihice, umbla pe străzi și agresa trecătorii. Într-un final, DAS și Biroul Juridic al Primăriei au intervenit, iar fosta doctoriță a fost internată într-un azil. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Vasluiul va fi în următorii ani unul din județele cu cei mai puțini salariați din România

de Dănuț CIOBANU  Județul Vaslui va avea în următorii ...

Epidemia de gripă a scumpit masca de protecție de peste trei ori

Ca la noi, la nimeni! În plină epidemie de ...

Bârlădeanul care a descoperit secretul unei vieți fără griji

de Mihaela NICULESCU Viața merită trăită fără griji inutile, ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: