Google+
Home » Social » În comuna Dodești vor fi împădurite 44 hectare de terenuri degradate

În comuna Dodești vor fi împădurite 44 hectare de terenuri degradate

Primăria Dodești va demara un proiect pentru împădurirea unei suprafețe de 44 hectare de terenuri degradate. Investiția este finanțată prin intermediul fondului de ameliorare administrat de către Ministerul Agriculturii. UAT-urile pot depune astfel de proiecte la Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui, care le trimite pentru finanțare la ministerul de resort.

În județul Vaslui sunt înregistrate aproximativ 50.000 hectare de terenuri degradabile, zone cu un grad mare de eroziune și care se pretează pentru lucrări de împădurire.

„Sunt măsuri de împădurire a acestor suprafețe degradate. Există o legislație în domeniu, în baza căreia este constituită o comisie la nivelul județului Vaslui. Dacă un UAT intenționează să demareze un proiect de împădurire, trebuie să solicite convocarea comisiei pentru a merge la fața locului în vederea identificării terenului. Ulterior, se constituie pe respectiva suprafață un perimetru de ameliorare și se iau măsurile pentru împădurire. Proiectul întocmit de UAT este transmis prin intermediul instituției noastre la Ministerul Agriculturii”, a spus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

Dacă ne raportăm la fondul forestier național al județului Vaslui, care este de 72.484 hectare, pădurea reprezintă doar 13,6% din teritoriul județului. Spre comparație, la nivel național, procentul acoperit de păduri este de 26,7% din suprafața țării, în timp ce europenii dețin suprafețe forestiere de 32% din teritoriile naționale.  (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: