Home / Sanatate / Peste 3.300 situații de urgență în prima jumătate de an în județ, în creștere cu o treime față de anul trecut

Peste 3.300 situații de urgență în prima jumătate de an în județ, în creștere cu o treime față de anul trecut

Peste 3.300 situații de urgență au fost înregistrate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui în prima jumătate de an, cu o treime mai multe față de anul trecut. Cea mai spectaculoasă creștere a fost pe incendiile de vegetație, însă ponderea situațiilor de urgență este pe ceea ce înseamnă acordarea primului ajutor calificat de echipajele medicale ale SMURD.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a intervenit în primele șase luni ale acestui an la un număr de 3.340 de situații de urgență, cu 35% mai multe față de perioada similară a lui 2018. Potrivit raportului prezentat de conducerea instituției, ponderea situațiilor de urgență este deținută de intervențiile pentru acordarea primului ajutor calificat.

Cea mai mare creștere, de 157 la sută, se înregistrează la numărul incendiilor de vegetație uscată. Pe ceea ce înseamnă asistența medicală de urgență, avem o creștere a numărului de cazuri cu 38% față de primele șase luni ale anului trecut, iar la asigurarea asistenței persoanelor s-a semnalat o creștere a intervențiilor cu 26%. În ceea ce privește intervențiile la incendii, descarcerări, salvări de animale și asigurare zonă probabilă de producere a unei situații de urgență, s-au înregistrat scăderi”, se arată în raportul ISU Vaslui.

În primul semestru al acestui an, pe timpul intervenției la situații de urgență, au fost salvați 19 oameni. Din păcate, în urma incendiilor manifestate în perioada menționată, au murit cinci persoane, iar două au fost rănite. Cele mai multe decese s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. Reprezentanții ISU Vaslui au atras atenția cu privire la defectarea frecventă a ambulanțelor, atât din cauza vechimii acestora, cât și a drumurilor proaste. În perioada analizată, timpul scoaterii din funcțiune a celor patru ambulanțe de tip B2 și C1 a fost de 106 zile. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Accident la Dragomirești provocat de un șofer cu mașină cu volan pe dreapta. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane, soț și soție, ...

La jumătatea lui august, edililor li s-a făcut milă de bârlădenii chinuiți de căldură

Bârlădenii pot, în sfârșit, să ...

Inaugurarea sălii de sport de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, o nouă incertitudine pentru deschiderea anului școlar

Mai sunt trei săptămâni până ...

%d blogeri au apreciat: