Home / Administratie / Bârlădeni revoltați, după ce primăria a refuzat să le asfalteze străzile, din cauză că și-au construit pe cheltuiala lor, rețelele de apă și canalizare

Bârlădeni revoltați, după ce primăria a refuzat să le asfalteze străzile, din cauză că și-au construit pe cheltuiala lor, rețelele de apă și canalizare

Zeci de familii care locuiesc pe cele trei fundături ale străzii Iorgu Juvara din Bârlad, care au solicitat să le fie asfaltate străzile, au aflat cu stupoare că mai au de așteptat. Motivul pentru care nu vor avea asfalt prea curând i-a lăsat perplecși.

Autoritățile locale i-au informat că lucrările executate pentru rețelele de apă și canalizare pe străduțele respective nu au fost autorizate și că pentru asfaltarea străzilor este nevoie de refacerea acestor lucrări în mod profesionist.

Am plătit cu banii noștri materialele și am lucrat noi ca să aducem apă și canalizare pe străzile noastre. Asta s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani, pe când primar era Panainte. Fostul primar ne-a încurajat să ne facem singuri lucrarea, întrucât Primăria nu avea fonduri pentru această investiție. Ne-a dat un specialist de la Consiliul Popular care a supravegheat lucrările. Acum șase ani, Aquavas Bârlad a venit pe străzile noastre și a mai făcut unele îmbunătățiri. Nu ne-au spus nimic atunci, că nu e în regulă canalizarea sau rețeaua de apă. Acum, când am solicitat Primăriei să ne asfalteze străzile, am primit acest raspuns”, ne-a declarat Dorin Dănilă, unul dintre bârlădenii revoltați de situația în care au fost puși.

Oamenii de pe Fundăturile Iorgu Juvara au venit, zilele trecute, la Primărie și au cerut explicații reprezentanților municipalității, dar și directorului Aquavas, Vasile Ungureanu, prezent la o întâlnire cu Cezar Caleap, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene.

Lucrările considerate ”neprofesioniste” nu au împiedicat autorităile să le perceapă oamenilor impozite mai mari tocmai datorită prezenței utilităților

Reprezentanții familiilor care sunt nevoite să suporte consecințele incompetenței autorităților locale i-au reproșat directorului Ungureanu faptul că în ciuda neconformității lucrării plătite de ei, societatea de distribuție a apei le-a perceput bani atât pentru apă cât și pentru canalizare. Ba, mai mult, au fost nevoiți să plătească impozite mari, tocmai pentru faptul că beneficiau de aceste utilități.

Directorul Aquavas le-a explicat, pe scurt, că este nevoie de refacerea lucrărilor, întrucât cele pe care le-au făcut cetățenii, pe banii lor, acum 40 de ani, nu sunt autorizate. Același lucru l-a declarat și reporterului Est News.

Lucrările de apă și canalizare de pe cele trei fundături ale străzii Iorgu Juvara sunt improvizate, construite neprofesionist. La terminarea unei asemenea lucrări, ea trebuie recepționată și predată Primăriei. În primul rând, ea trebuie autorizată. Nu este cazul lucrărilor făcute de cetățenii de pe cele trei străzi, din păcate. În ceea ce privește facturarea apei, este normal să facturăm utilitățile, întrucât cetățenii au primit apă și este firesc să plătească și canalizarea. Este o lucrare subdimensionată, care va trebui refăcută, autorizată și abia apoi Primăria va putea dispune asfaltarea străzii”, a precizat, pentru Est News, Vasile Ungureanu.

Cel mai sigur, lucrările de refacere a rețelei de apă din cele trei fundături vor începe în primăvara viitoare, când vor demara lucrările de reabilitare a rețelei de apă și canalizare cu bani europeni, în Bârlad. În privința refacerii rețelei de canalizare de pe cele trei fundături, situația nu este tocmai îmbucurătoare. Lucrările de canalizare nu sunt incluse în programul de reabilitare cu fonduri UE, ci sunt prevăzute în alt program, care va demara mai târziu. (Mihaela NICULESCU)

About Simona Vasile

x

Check Also

Criza de pubele a blocat preluarea serviciului de salubritate în zonele Vaslui și Bârlad

de Dănuț CIOBANU Preluarea de ...

Se va face recepția sălii de sport a Școlii „Iacov Antonovici” pe 12 noiembrie?

Declarație șoc a deputatului Adrian ...

Cea mai mare investiție în infrastructura județului Vaslui, amânată din cauza birocrației

de Dănuț CIOBANU Execuția drumului ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: