Home / Social / Un tânăr din Pogonești a murit înecat într-un baraj din Bacău

Un tânăr din Pogonești a murit înecat într-un baraj din Bacău

Un tânăr de 38 de ani, din comuna Pogonești, a murit înecat, miercuri după-amiază, într-un baraj din Bacău, la granița cu județul nostru. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău desfășoară activități de căutare cu ajutorul scafandrilor.

Seria persoanelor înecate din județul nostru continuă. De această dată este vorba de un pogoneștean de 38 de ani, care a fost înghițit de ape într-un lac de acumulare din satul Căbești, comuna Podu Turcului. Din câte se pare, bărbatul s-a dus să se scalde în respectivul iaz, iar la un moment dat nu a mai ieșit la suprafață. Atunci, o persoană aflată pe mal a sunat după ajutor la numărul de urgență 112.

La locul solicitării, a fost trimis un echipaj de scafandri cu o barcă, precum și o autospecială de intervenție. Lacul în care se efectuează căutarea este la granița dintre județele Vaslui și Bacău”, ne-a precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

Mai multe persoane din județul nostru au murit înecate în această vară. Ultimul caz datează chiar de săptămâna trecută, atunci când un cioban a fost înghițit de apele râului Bârlad în timp ce încerca să-și salveze un cârlan căzut în apă. (Ionuț PREDA)

About Simona Vasile

x

Check Also

Dați la o parte mașina! Nu se vede trecerea de pietoni!

Dați la o parte mașina! ...

Bărbat acuzat că a abuzat fetița pe care o avea în plasament. Șocată, soția a încercat să se sinucidă

de Daniel MICU O intamplare ...

Bârlădeni, în weekend dormiți liniștiți! S-a stricat elicopterul!

Bârlădenii cărora zgomotul elicopterului care ...

%d blogeri au apreciat: