Home / Social / Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe turla bisericii din Pădureni pentru că nu și-ar fi primit salariul

Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe turla bisericii din Pădureni pentru că nu și-ar fi primit salariul

Un bărbat de 64 de ani, din Pădureni, a pus pe jar autoritățile statului după ce s-a urcat pe turla unei biserici și a amenințat că se aruncă în gol, nemulțumit că nu și-ar fi primit banii pentru munca desfășurată la o stână. În cele din urmă, după îndelungi negocieri, vasluianul a fost convins să coboare cu ajutorul unei autoscări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Circ pe turla bisericii din localitatea Pădureni a cărui protagonist a fost un bărbat de 62 de ani. Supărat că nu și-ar fi primit banii de la proprietarul unei stâni din județul Galați, vasluianul s-a urcat pe acoperișul bisericii și apoi pe turlă, amenințând că se aruncă în gol. În consecință, localnicii au alertat autoritățile la numărul de urgență 112, în zonă ajungând mai multe autospeciale de pompieri, poliție și ambulanță.
“După aproximativ o oră de negocieri, bărbatul, care se afla sub influența alcoolului, a fost convins să coboare cu ajutorul unei autoscări de pompieri. Ulterior, acesta a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Huși”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Bărbatul a fost amendat cu 400 de lei de către polițiști și sfătuit să facă plângere împotriva proprietarului stânii din Galați la care ar fi muncit. (Ionuț PREDA)

About Simona Vasile

x

Check Also

Dați la o parte mașina! Nu se vede trecerea de pietoni!

Dați la o parte mașina! ...

Bărbat acuzat că a abuzat fetița pe care o avea în plasament. Șocată, soția a încercat să se sinucidă

de Daniel MICU O intamplare ...

Bârlădeni, în weekend dormiți liniștiți! S-a stricat elicopterul!

Bârlădenii cărora zgomotul elicopterului care ...

%d blogeri au apreciat: