Home / Administratie / Chinul unui contribuabil bârlădean: cu chitanțele în mână, nu-și poate recupera banii de impozit pe care Primăria i-a încasat de două ori

Chinul unui contribuabil bârlădean: cu chitanțele în mână, nu-și poate recupera banii de impozit pe care Primăria i-a încasat de două ori

Un contribuabil bârlădean se chinuie de un an să-și recupereze banii pe care Primăria i-a încasat de două ori ca impozit pe apartament, pentru anii 2016 și 2017. Bărbatul a făcut mai multe sesizări la Biroul de Taxe și Impozite Persoane Fizice, dar în răspunsurile care i s-au dat se precizează că nu Primăria trebuie să-i restituie banii, ci fosta proprietară a apartamentului, de la care bărbatul a cumpărat locuința în urmă cu patru ani.

Povestea lui O.V. a început în 2015, când a cumpărat un apartament pe Bulevardul Epureanu 35, de la o femeie care mai avea un apartament pe strada G-ral Vasile Milea. Omul și-a plătit la timp impozitul pentru apartamentul cumpărat. Anul trecut, când a mers să plătească impozitul, funcționara de la ghișeul Biroului Taxe și Impozite i-a spus că mai întâi trebuie să-și achite datoriile și abia apoi să plătească impozitul pe anul curent.

„Am aflat cu stupoare că am de achitat un debit restant de 493 de lei, adică impozitul pe 2016 și 2017 pentru apartamentul din Bulevardul Epureanu 35. Am încremenit, pentru că știam că l-am plătit în fiecare an, conform chitanțelor care mi s-au eliberat, în 14.09.2016 și 13.01.2017. Cineva din Primărie m-a sfătuit să plătesc debitul restant și ca să pot achita impozitul pe anul 2018, iar ulterior, pe baza unei cereri, îmi voi primi banii înapoi. Rău am făcut! Nu trebuia să achit nimic, pentru că ieșeam mai ieftin. Penalitățile pentru doi ani nu ajungeau la 500 de lei în nici un caz. Din 2018 tot fac adrese la Primărie, dar răspunsurile sunt în defavoarea mea. Mă trimit să-mi recuperez banii de la fosta proprietară a apartamentului pe care l-am cumpărat acum patru ani, pentru că, spun ei, banii au fost direcționați către rolul respectivei, adică i-am achitat impozitul pe doi ani, pentru un alt apartament pe care îl deține”, ne-a declarat mâhnit contribuabilul O.V.

Explicația Primăriei Bârlad

Reprezentanții Primăriei au încercat să ne explice cum stau lucrurile și că problemele s-ar fi încurcat tocmai din cauza contribuabilului O.V., care nu a făcut cunoscută tranzacția din 2015 și nu a anunțat că este noul proprietar al apartamentului din Bulevardul Epureanu nr. 35. Din această cauză, spun reprezentanții Primăriei, banii încasați pentru impozitul pe anii 2016 și 2017 nu s-au dus pe rolul lui O.V.

Cerassela Apostol

„Conform legii, cumpărătorul trebuie să anunțe în 30 de zile de la cumpărare că a devenit proprietarul imobilului. O.V. ne-a făcut cunoscut acest lucru după doi ani de la încheierea tranzacției. În tot acest timp, banii achitați de O.V. au mers pe rolul doamnei C.S., care figura ca proprietară. I-am trimis răspuns domnului O.V. la nenumăratele adrese, dar nu vrea să înțeleagă. Nu s-ar fi ajuns aici dacă prezenta în 2015 actul în baza căruia s-a făcut tranzacția și în urma căruia a devenit proprietarul respectivului apartament.”, ne-a declarat Cerassela Apostol, șef Birou Taxe și Impozite – Persoane Fizice, din cadrul Primăriei Bârlad.

Contribuabilul păgubit recunoaște că nu a anunțat în termen de 30 de zile că a cumpărat un apartament, dar spune că Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bârlad a trimis Primăriei, în 2015, o copie a documentului doveditor. Întrebată de ce Primăria nu a luat în calcul această copie, Cerassela Apostol a declarat că este posibil să o fi primit și că în acest caz i-a trimis acasă contribuabilului o adresă pentru a se prezenta la Primărie în termen de 15 zile, însă acesta nu a venit.

Contribuabilul păgubit: ”Primăria minte!”

O.V. neagă că ar fi primit o astfel de adresă: „Eu urmăresc aproape zilnic poștașul. Sunt pensionar ca și soția mea și suntem operați de boli grele. Stăm mai mult acasă. Nu am primit nicio adresă. Primăria minte! Eu știu clar că mi-am plătit impozitul, am chitanțele, dar nu pot să-mi recuperez banii. Am fost și în audiență la domnul primar și m-a îndemnat să dau în judecată șefa Biroului. Eu știu că într-o tranzacție sunt implicate două părți – vânzător și cumpărător. Oare, numai eu, în calitate de cumpărător, trebuie să am de suferit? Cea care a vândut apartamentul nu are nicio obligație? Nu trebuia și ea să prezinte dovada tranzacției? Am plătit pentru ea, iar Primăria mă trimite să recuperez banii de la o persoană pe care nu am văzut-o niciodată, care locuiește în străinătate de multă vreme. Tranzacția s-a făcut printr-o procură. E normal să-mi cer drepturile. Ultima dată am făcut adresă pe 3 iulie, către Liviu Angheluță, directorul economic al Primăriei. Au trecut 50 de zile și nu am primit nici până acum răspuns”, a mai adăugat O.V.

Cerassela Apostol a declarat reporterului Est News că Primăria i-a trimis răspuns la ultima adresă, lucru negat cu vehemență de pensionarul păgubit. Șefa Biroului Taxe și Impozite a dat de înțeles că datoria este ca și prescrisă.

Contribuabilul, care trăiește alături de soția sa, din două pensii modeste, nu poate concepe că nu va avea câștig de cauză în fața Primăriei. Va lupta pentru stabilirea adevărului și nu neapărat pentru a primi cei 493 de lei. Acesta declară că se va adresa instanței, căreia îi va prezenta toate actele care dovedesc că el are dreptate și că funcționarii de la Primărie vor doar să-și acopere greșeala. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Dați la o parte mașina! Nu se vede trecerea de pietoni!

Dați la o parte mașina! ...

Bărbat acuzat că a abuzat fetița pe care o avea în plasament. Șocată, soția a încercat să se sinucidă

de Daniel MICU O intamplare ...

Bârlădeni, în weekend dormiți liniștiți! S-a stricat elicopterul!

Bârlădenii cărora zgomotul elicopterului care ...

%d blogeri au apreciat: