Home / Social / Muzeograful Nicoleta Arnăutu, despre vegetația abundentă din preajma statuilor de pe domeniul public

Muzeograful Nicoleta Arnăutu, despre vegetația abundentă din preajma statuilor de pe domeniul public

Bustul lui Mihai Eminescu, din centrul parcului Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, are nevoie de o încadrare potrivită, pentru a putea ieși în evidență. De ceva timp, în spatele bustului, creație a sculptorului Ion Irimescu, cineva din rândul autorităților locale a decis plantarea unui tei. A considerat, probabil, că acest simbol al liricii eminesciene s-ar încadra perfect alături de bustul marelui poet.

Greșit! Spun specialiștii. Odată cu înălțarea teiului, bustul va pierde mult din vizibilitate și nu va mai ieși în evidență. Deja, în jurul său s-au plantat arbori care îi iau din perspectivă.

Orice statuie de for public, cum este cea a lui Eminescu, are nevoie de o ambientare care să nu concureze cu unghiul de percepție a statuii, privită de jur împrejur. Orice ține de vegetație, mobilier jardinier etc., trebuie astfel plasat încât să nu-mi obtureze privirea, adică mult sub nivelul de la baza bustului. Plantarea unui pom, fie el și un tei, nu are ce căuta, pentru că tulpina va deveni o verticală care va fracționa bustul în două părți, în timp ce coroana va căpăta valoarea vizuală similară cu o căciulă sau umbrelă. În concluzie, caracterul narativ al teiului poate lipsi, respectând regulile legate de perspectivă. Se poate face o comparație cu cele două statui din Grădina Publică, care respectă aceste reguli.”, a declarat, pentru Est News, muzeografa Nicoleta Arnăutu.

Domnia sa a precizat că puține sunt statuile sau busturile din Bârlad, care sunt lăsate „să respire” fără a fi sufocate de vegetație înaltă sau copaci. Nici statuia din curtea spitalului, creație a sculptorului Fritz Stork, nu face excepție. Copacii, gardul, vegetația abundentă, au pus în umbră statuia. Dar autoritățile numai de așa ceva nu se ocupă acum. Sunt, însă, câteva opere de artă care au scăpat, deocamdată, de sistematizarea necorespunzătoare.

La categoria „Așa da!” se încadrează statuia lui George Enescu (creația lui Ion Vlad) și bustul lui Alexandru Vlahuță (opera lui Dimitriu Bârlad), ambele din Grădina Publică, dar și Monumentul Eroilor Neamului (creație a lui Constantin Crengăniș), care, deocamdată, este pus în evidență cum se cuvine.

Nicoleta Arnăutu speră ca autoritățile să ia în calcul aceste aspecte, care, poate din neștiință, au apărut, dar care știrbesc din frumusețea statuilor.

E indicat ca vegetația din jurul acestor opere nemuritoare să fie pitică, iar amplasarea lor să se facă , pe viitor, în zone aerisite, care să nu fie obturate de clădiri înalte sau de copaci imenși și stufoși”, a mai adăugat Nicoleta Arnăutu.

În ultimii 20 de ani, la Bârlad au fost ridicate două statui, după ani de zile de eforturi din partea unor oameni de cultură, dintre care cel mai efervescent a fost dr. Constantin Teodorescu. Nu se știe când se va mai putea îmbogăți Bârladul cu o statuie sau un monument, de aceea este bine ca cele existente să fie bine puse în valoare. Acestea vor dăinui în timp, peste generații, ca o zestre de preț a urbei Bârladului. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Propunere pentru înființarea unui nou traseu de transport public în Bârlad

Este nevoie urgentă să se ...

Peste 27.000 de pensionari vasluieni primesc de la stat bani pentru completarea pensiilor

27.773 de pensionari vasluieni încasează ...

Șoferii au luat cu asalt vulcanizările pentru a-și schimba anvelopele odată cu răcirea vremii

Sute de șoferi din Vaslui ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: