Home / Social / Salariul minim pe economie a scos în stradă muncitorii de la SC Aquavas Vaslui

Salariul minim pe economie a scos în stradă muncitorii de la SC Aquavas Vaslui

de Dănuț CIOBANU

 Salariații SC Aquavas – Filiala Vaslui au organizat în cursul zilei de ieri un protest spontan. Muncitorii s-au deplasat la sediul central al SC Aquavas Vaslui unde au avut o discuție cu conducerea societății. Principala revendicare a salariaților vizează majorarea salariilor. Majoritatea muncitorilor încasează lunar salariul minim pe economie, iar oamenii spun că nu mai au bani pentru traiul zilnic.

Ieri, în jurul orelor 10.00, aproximativ 100 de salariați ai SC Aquavas Vaslui au oprit lucru și au organizat un protest spontan în fața sediului central al societății. Au participat angajați din toate sectoarele de activitate: canalizare, rețele apă, tratare, epurare, sectorul auto.

Costel Mititelu, unul din reprezentanții salariaților, a spus că principala revendicare a sindicaliștilor este legată de majorarea salariilor. În prezent, majoritatea angajaților primesc salariul minim pe economie, iar departajarea dintre ei este de maxim 100 sau maxim 200 de lei.

“După munca care o prestăm merităm mai mult. Am ajuns să mergem acasă cu o lichidare de 500 lei, ceea ce este foarte puțin pentru costurile zilei de azi. Orele suplimentare nu ni se mai plătesc. Ni s-a introdus în salariul brut sporul de vechime, prima de vacanță și condiții deosebite de muncă, care au ajuns să reprezinte 41,8% din salariul brut. Condiții de muncă avem, dar salariile sunt foarte, foarte mici. Nu înțelegem de ce toate salariile sunt confidențiale, pentru că ar trebui să fie transparente, să știm fiecare ce salarii avem. Vor să ne mențină în întuneric, să nu știm ce e cu noi. Muncitorii mai vorbesc între ei și știu cât câștigă pe lună. Nu știm ce salarii au cei de la TESA”, a spus Costel Mititelu.

Conducerea caută să rezolve revendicările

Un alt salariat a pus că la protestul spontan ar fi participat mai multe persoane, dar o parte au rămas la locul de muncă pentru a a sigura continuitatea așa cum prevede legislația în vigoare.

“Am întrerupt lucrul din cauza salariilor foarte mici. Eu lucrez în sectorul auto, și toată lume este nemulțumită. Vom vedea ce măsuri ia conducerea societății și vom hotărâ toți ce facem în continuare”, a spus salariatul.

Conducerea societății a primit la negocieri o delegație a salariaților, iar după aproximativ o oră muncitorii s-au întors la locurile de muncă.

Am primit o delegație a muncitorilor, care ne-a prezentat revendicările. Căutăm soluții pentru a îndeplini aceste cereri în funcție de legislația în vigoare, contractul colectiv de muncă și rezultatele economice realizate de societate. Oamenii s-au întors la lucru și rămâne să rezolvăm revendicările acestora”, a spus Gabriel Beșleagă, directorul SC Aquavas Vaslui.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Județul Vaslui nu va scăpa de blestemul sărăciei nici în următorii trei ani

de Dănuț CIOBANU  Vasluiul va ...

Funcții de conducere mai puține și mai multă mobilitate la DAPPC Bârlad

Măsuri de eficientizare a activității ...

CJ Vaslui va continua modernizarea semnalizării rutiere de pe drumurile județene

Consiliul Județean (CJ) Vaslui continuă ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: