Home / Administratie / Fermierii vasluieni nu au bani și sunt nevoiți să își vândă recolta de grâu de pe tarla

Fermierii vasluieni nu au bani și sunt nevoiți să își vândă recolta de grâu de pe tarla

de Dănuț CIOBANU

Fermierii din județul Vaslui își vând producția de grâu direct de pe câmp. Ei primesc de la furnizori sămânță, îngrășăminte și pesticide, iar plata o fac de pe tarla. Fermierii se plâng că prețul la grâu este foarte mic, în timp ce cheltuielile în agricultură au crescut constant. O altă nemulțumire este legată de calitatea grâului, care din cauza ploilor nu este panificabil și are un preț mai mic. Practic, după un an agricol, singurul profit pentru mulți agricultori constă în subvențiile primite de la UE.

Mulți fermieri vasluieni continuă să vândă direct din câmp recolta obținută în acest an la grâu. Producătorii agricoli au încheiat contracte cu firmele care le oferă sămânță certificată, îngrășăminte chimice și pesticide și în schimbul acestor inputuri le livrează grâu direct din câmp. În funcție de evoluția prețurilor pe piața grâului, o astfel de soluție poate să fie bună sau rea. Spre exemplu, la sfârșitul anului trecut, prețurile la grâu au fost mai mici decât la recoltare, iar fermierii care au vândut direct din câmp au fost avantajați în comparație cu cei care au stocat recolta și au așteptat un preț mai bun.

Dan Mușetoiu, fermier din zona Negrești, a spus că în acest an producția medie la grâu va fi de 4.000 kilograme/hectar, în timp ce prețurile de pe piață sunt de 0,62 lei/kilogram la grâul panificabil și 0,60 lei/kilogramul la grâul furajer.

„Producția de grâu o vom vinde pentru a plăti inputurile furnizate de distribuitori, dar nu suntem hotărâți cui și cât vindem. Prețurile la grâu nu sunt atât de bune. De 10 ani avem același preț la grâu, în timp ce celelalte produse s-au scumpit de 20 de ori. Noi avem spații pentru a depozita grâul, dar suntem nevoiți să vindem pentru a plăti inputurile pe care le avem de la firme”, a spus Dan Mușetoiu.

Practic, la acest preț, pentru a acoperi cheltuielile legate de înființarea unui hectar de grâu, care se ridică la 3.000 de lei, fermierii ar trebui să realizeze o producție de 5.000 kilograme/hectar.

Salvarea fermierilor vine din subvențiile europene pe suprafață de 180 euro/hectar, bani care reprezintă profitul multor ferme agricole.

Grâul nu este panificabil

Pe lângă prețurile mici, fermierii mai au problemă în ceea ce privește umiditatea grâului. Umiditatea standard este de 12%, iar după recoltarea primelor suprafețe de grâu umiditatea este de 14 – 16%. Din această cauză, mulți fermieri amână treieratul grâului și îl mai lasă pe câmp pentru a se usca, iar cei care recoltează îl depozitează în magazii unde este lopătat pentru a se usca.

„Avem speranțe că producția va fi bună, însă s-ar putea să avem o dezamăgire cu privire la calitatea producției de grâu. Nu cred să avem parametri necesari pentru a fi un grâu panificabil. Au fost ploi foarte multe în acest an și nu am putut face la timp tratamentele necesare și din această cauză vor fi diminuări în calitatea producției de grâu”, a mai spus Dan Mușetoiu.

În toamna anului trecut, la nivelul județului Vaslui a fost semănată o suprafață totală de 86.057 hectare, din care grâu (61.744 hectare), orz (4.851 hectare), rapiță (12.193 hectare) etc. Până la această dată, au fost recoltate în total 41.957 hectare, ceea ce reprezintă un procent de 40%. La grâu s-a obținut o producție medie de 4.813 kilograme/hectar, la orz o cantitatea medie de 4.622 kilograme/hectar, iar la cultura de rapiță o producție medie de 1.836 kilograme/hectar.

În prezent, în județul Vaslui sunt înregistrate spații de depozitare pentru o cantitate totală de 543.000 tone de cereale. În cele 27 silozuri existente se pot stoca 194.000 tone de cereale, iar în cele 121 magazii se pot depozita 350.000 tone de cereale.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Dați la o parte mașina! Nu se vede trecerea de pietoni!

Dați la o parte mașina! ...

Bărbat acuzat că a abuzat fetița pe care o avea în plasament. Șocată, soția a încercat să se sinucidă

de Daniel MICU O intamplare ...

Bârlădeni, în weekend dormiți liniștiți! S-a stricat elicopterul!

Bârlădenii cărora zgomotul elicopterului care ...

%d blogeri au apreciat: