Home / Justitie / Campania „Alcoolul Conduce la tragedii”, acțiune pentru conștientizarea tinerilor asupra efectelor consumului de alcool înainte de a urca la volan

Campania „Alcoolul Conduce la tragedii”, acțiune pentru conștientizarea tinerilor asupra efectelor consumului de alcool înainte de a urca la volan

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul Rutier, împreună cu membri și voluntari ai Asociației Naționale pentru Sprijinirea și Protecția Victimelor Accidentelor Rutiere, au dat startul campaniei “Alcoolul conduce la tragedii –Povești fără happy-end”. Vor fi desfășurate activități pentru conștientizarea consecințelor cauzate de consumul de alcool înainte de a urca la volan, respectiv prevenirea accidentelor rutiere, în vedere asigurării unui climat de siguranță publică.

Întrucât consumul de alcool în rândul conducătorilor auto este una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere, activitățile întreprinse în cadrul acestei campanii și-au propus să tragă un semnal de alarmă în rândul tinerilor și a tuturor participanților la trafic, asupra respectării regulilor de circulație.

“În acest sens, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, alături de membrii și voluntarii Asociației Naționale pentru Sprijinirea și Protecția Victimelor Accidentelor Rutiere, s-au deplasat în zonele din apropierea cluburilor din municipiul Vaslui, pentru a discuta cu tinerii despre pericolul și riscurile la care se expun atunci când se află sub influența consumului băuturilor alcoolice și decid să se urce la volan. Mai mult, șoferii și celelalte persoane prezente au fost invitate să testeze ochelarii DROGISTO, ochelari care modifică percepția, reflexele și capacitățile cognitive ale celui care îi poartă, simulând astfel efectele consumului de alcool asupra organismului”, a transmis conducerea IPJ Vaslui prin intermediul unui comunicat de presă.

De asemenea, cei prezenți au primit diverse materiale informative și odorizante de mașină cu informații utile despre această campanie, pentru a-i determina pe șoferii de pe străzile din Vaslui să conștientizeze impactul devastator al condusului sub influența băuturilor alcoolice.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Teribilism care se putea termina tragic în centrul Vasluiului. Cinci mașini implicate într-un carambol

Teribilismul a doi tineri care ...

Un pieton a murit după ce a fost lovit violent de o mașină pe un drum județean din Muntenii de Sus

Un bărbat de 65 de ...

A plătit cu viața pentru că a adormit pe carosabil

Și-a atras moartea. Un bărbat ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: