Home / Administratie / La Oltenești se investește masiv pentru un trai civilizat

La Oltenești se investește masiv pentru un trai civilizat

Autoritățile locale din Oltenești dezvoltă comuna de la un an la altul. În prezent se construiește o grădiniță, se fac poduri peste râuri și se forează la mare adâncime pentru ca apa potabilă să ajungă la robinetele din casele tuturor localnicilor.

Olteneștiul ține pasul cu comunele din județul nostru care se modernizează sistematic. Aici, toate cele patru școli vechi, au fost extinse și modernizate, reabilitarea acestora finalizându-se în urmă cu puțin timp.

Acum ne putem mândri că avem școli model. Despre comuna noastră nu se poate spune că sunt școli cu WC-ul în fundul curții și că nu se respectă condițiile de igienă. Toate școlile au acum grupuri sanitare pentru fete și pentru băieți și săli de clasă mari și moderne” – ne-a spus cu mândrie primarul Constantin Galeru.

Autoritățile locale sunt preocupate și de cei mici, construirea unei grădinițe fiind în toi.

Copiii de grădiniță învățau până acum într-o sală de clasă la școală, cu copiii de clasele V-VIII, de-a valma. Ăștia mari îi călcau în picioare pe ăștia mici. Când am intrat primar, părinții mi-au cerut să fac o grădiniță. Nefiind condiții pentru desfășurarea activității, am hotărât să o facem. Va fi o grădiniță modernă cu etaj cu dormitoare, locuri de joacă atât în interiorul grădiniței cât și în exterior. Vor două săli de clasă mari, una pentru grupa mică, una pentru grupa mare, grupuri sanitare și o sală de mese “, a mai spus primarul.

Toti localnicii vor avea apă potabilă la robinetele din case

În prezent, apa bună de băut curge la robinete doar în satele Oltenești, Pihna, Târzii și Zgura. În Curteni și Vinețești , oamenii pot lua apă din fântâni, dar nu este bună de băut.

Am început lucrările chiar luna asta, în iulie. Am forat două puțuri de 130 și 160 de metri adâncime. Au fost aduse materialele, conductele și tot ce trebuie pentru această lucrare. Sperăm ca anul viitor, în martie-aprilie, oamenii din satele Vinețești și Curteni să beneficieze de această apă. Sunt vreo 300 de familii. În aceste două sate erau probleme cu apa potabilă. Oamenii cărau apă de la fântână și din păcate nu era bună de băut. Rezolvând și această problemă toți locuitorii comunei vor avea apă la robinetele din case”– ne-a declarat Constantin Galeru.

Pentru rezolvarea situației apei potabile din cele două sate, autoritățile locale vor cheltui peste șapte milioane de lei, fonduri obținute prin PNDL 2

O altă prioritate a autorităților locale este construirea de poduri peste râurile Crasna și Lohan , fiindcă agricultorii nu pot ajunge cu utilajele la terenurile care se află de o parte și de alta a râurilor. “Mai avem trei poduri a căror construcție va începe luna asta. Sperăm ca până în luna decembrie să le finalizăm. Podurile vor fi construite pe cele două râuri care străbat comuna Oltenești. Două poduri vor fi pe râul Crasna, iar al treilea pe Lohan. Este necesară construirea acestor poduri pentru că nu mai sunt poduri peste râuri, iar întreprinzătorii agricoli, cu terenuri de o parte și de alta a râurilor, au mari dificultăți pentru a ajunge la terenurile lor cu combinele, tractoarele și camioanele”, ne-a mai spus primarul. De aceste poduri vor beneficia și agricultorii din comunele învecinate, care trec prin Oltenești pentru a ajunge la drumul județean. Fiecare pod va costa peste un milion de lei. (Cristian DIMA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Dați la o parte mașina! Nu se vede trecerea de pietoni!

Dați la o parte mașina! ...

Bărbat acuzat că a abuzat fetița pe care o avea în plasament. Șocată, soția a încercat să se sinucidă

de Daniel MICU O intamplare ...

Bârlădeni, în weekend dormiți liniștiți! S-a stricat elicopterul!

Bârlădenii cărora zgomotul elicopterului care ...

%d blogeri au apreciat: