Home / Justitie / Polițiștii verifică transportatorii de persoane

Polițiștii verifică transportatorii de persoane

Mihai-Viorel Fifor, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar, a dispus Poliției Române să demareze acțiuni permanente pentru verificarea transportatorilor de persoane și să comunice public, în mod constant, rezultatele și sancțiunile aplicate.

Desfășurate în toată țara, acțiunile vizează, în principal, depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, punând în pericol pasagerii. În același timp, vor fi sancționate orice alte încălcări ale OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.

„În controalele din trafic, dar și de la sediile societăților comerciale, sunt vizate atât persoanele fizice neautorizate, cât și firmele care realizează astfel de activități, contra cost, fără licență și autorizație de transport. Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări sau pe traseele de deplasare ale acestor autovehicule”, a declarat Cristian Lapa, purtător de cuvânt Instituția Prefectului-județul Vaslui în comunicatul transmis.

În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, vor fi angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. (A.P.)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Trei percheziții domiciliare la Bârlad, la traficanți de persoane care racolau tinere și le trimiteau să se prostitueze în Olanda

Procurorii DIICOT au desfășurat trei ...

Bombă descoperită de un bătrân în apropiere de frontiera cu Republica Moldova. Polițiștii de frontieră au alertat ISU

Un proiectil de calibru 75 ...

Bârlădean arestat după ce a sustras un telefon mobil dintr-o locuință

Un tânăr de 18 ani, ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: