Home / Justitie / Activitate de prevenire a violenței organizată de polițiști pe raza localității Bogdănești, în cadrul campaniei „Înțelepciunea nu are nevoie de violență”!

Activitate de prevenire a violenței organizată de polițiști pe raza localității Bogdănești, în cadrul campaniei „Înțelepciunea nu are nevoie de violență”!

În cadrul campaniei județene de prevenire a violenței domestice „Înțelepciunea nu are nevoie de violență!”, polițiștii vasluieni, cu sprijinul Primăriei Bogdănești, au desfășurat o activitate cu caracter preventiv pe raza localității Bogdănești.

S-a pus accent pe importanța protejării familiei, fiind prezentate diferite cazuri de violență domestică, efectele negative ale acestora asupra dezvoltării copilului. Polițiștii au făcut recomandări preventive și informări cu privire la riscurile la care se expun în momentul comiterii de infracțiuni asupra unui membru de familie, precum și la mijloacele de protecție la care pot apela victimele acestor infracțiuni.

„Cu ocazia activităților desfășurate au fost instruite peste 50 de persoane, locuitori ai comunei, polițiștii oferind pliante referitoare la legislația existentă în domeniul combaterii violenței domestice, la reglementările legale privind emiterea ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu, precum și la modalitățile de sesizare a organelor competente. Totodată, acestora le-au fost aduse la cunoștință cauzele care pot determina apariția infracțiunilor de violență domestică, tipurile de violență care cad sub incidența acestui tip de infracțiune, pașii pe care victima trebuie să îi urmeze, precum și drepturile acesteia”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Vaslui.

Campania va continua până pe 31 august și are ca scop informarea populației din mediul urban și rural cu privire la riscurile la care se supun în momentul comiterii de infracțiuni asupra unui membru de familie și la mijloacele de protecție la care pot apela victimele acestor infracțiuni. (A.P.)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Accident la Dragomirești provocat de un șofer cu mașină cu volan pe dreapta. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane, soț și soție, ...

La jumătatea lui august, edililor li s-a făcut milă de bârlădenii chinuiți de căldură

Bârlădenii pot, în sfârșit, să ...

Inaugurarea sălii de sport de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, o nouă incertitudine pentru deschiderea anului școlar

Mai sunt trei săptămâni până ...

%d blogeri au apreciat: